Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Apropiaţii lui Pîrvulescu avertizează: ”Riscă o depresie dacă nu pleacă la Dinamo”

Pîrvulescu îşi doreşte foarte mult să evolueze în Ştefan cel Mare.

Articol de Adrian Florea   —  miercuri, 04 ianuarie 2012

Mijlocaşul lui Gaz Metan speră ca astăzi să primească ”verde” pentru a parafa actele cu ”cîinii”. Altfel, susţin apropiaţii, e gata să nu se mai prezinte la antrenamentele Mediaşului.

Astăzi se poartă discuţiile decisive în privinţa trecerii mijlocaşului Paul Pîrvulescu în Ştefan cel Mare. Iar fotbalistul de 22 de ani speră să-şi vadă visul cu ochii, mai ales că a răguşit susţinînd că e dinamovist de mic şi vrea să îmbrace tricoul alb-roşu. Apropiaţii lui Paul spun că acesta a ajuns în pragul depresiei văzînd că situaţia lui nu se rezolvă.

"E hotărît de data asta. I se promite de un an că va pleca şi nu s-a întîmplat aşa. Dacă nu i se va da drumul la Dinamo nici acum, poate se lasă de fotbal un an şi jumătate, pînă cînd îi expiră contractul cu Gaz Metan! A zis că nu se mai poate prezenta la antrenamentele Mediaşului după ce declaraţii a făcut cum că vrea la Dinamo. O să suporte toate consecinţele dacă i se vor pune piedici", spun amicii jucătorului.

Care sînt diferenţele financiare

Ca şi în vară, dinamoviştii şi medieşenii nu se pun de acord la partea financiară. "Cîinii" au oferit chiar înainte de Revelion 300.000 de euro acum, plus încă 200.000 de euro la vară. Ardelenii au solicitat 600.000 de euro, plus 100.000 de euro la vară. Deşi există o hotărîre a Consiliului Director al clubului medieşean, cum că Pîrvulescu poate pleca la orice echipă ce achită 600.000 de euro. Directorul general al Gazului, Ioan Horoba, este văzut de "cîini" ca duşmanul numărul 1 în calea tranzacţiei. "S-a sucit şi în vară, în ultima clipă, şi-acum pune tot felul de piedici, îşi mai închide şi telefoanele, se joacă dur în aceste negocieri", au acuzat dinamoviştii.


Planul B al "cîinilor": Iulian Popa, de la Sibiu

Dinamoviştii au pregătit şi o variantă de schimb: Iulian Popa, 27 de ani, mijlocaş stînga la Voinţa Sibiu. Chiar dacă este mai în vîrstă decît Pîrvulescu, ar fi o soluţie mai ieftină. Fotbalistul a avut un sezon bun de toamnă. A marcat de 3 ori şi a avut două pase decisive în 16 meciuri, în 1.337 minute bifate. Tratativele vor demara doar dacă pică transferul lui Pîrvulescu.

3.000 de euro este salariul lunar al lui Pîrvulescu la Mediaş, Dinamo pregătindu-i o sumă dublă



"De ce nu s-a făcut încă transferul meu la Dinamo? Cel mai bine e să-i întrebaţi pe şefii celor de la Gaz Metan Mediaş. Eu vreau să se rezolve, să fie bine pentru toţi" (Paul Pîrvulescu, mijlocaş Gaz Metan)

Pintilii: "Vreau la Dinamo"

Roş-albii doresc să-l aducă pe Mihai Pintilii (25 de ani), chiar înaintea lui Nasser Menassel sau Takayuki Seto, însă Pandurii i-au fixat un preţ prohibitiv pentru "cîini": un milion de euro. Totuşi, căpitanul jienilor, mijlocaş defensiv, a spus că ar accepta o eventuală sosire în Ştefan cel Mare: "Mi-ar plăcea să vin la Dinamo şi să cîştig titlul în 2012. Ar fi frumos, sincer. Oricum, mie nu mi-e frică de concurenţă, de luptă. Sînt moldovean, de unde mă trag eu se bat băieţii pe stradă de Sărbători, aşa e tradiţia".



Strătilă sau Curtean

După o vară săracă, doar 300.000 de euro băgaţi în achiziţionarea lui Luchin, acţionarii vor să investească în jur de 1,5 milioane de euro pentru achiziţionarea a 3 fotbalişti. În jur de 500.000 de euro vor fi alocaţi pentru aducerea fie a lui Strătilă, de la Astra, fie a lui Curtean, de la Timişoara. Ultimul este preferat de Ciobi şi costă 500.000 de euro, plus procente la revînzare. Strătilă e mai ieftin, iese la jumătate de milion de euro cu tot cu salariu şi primă de instalare, plus că Dinamo ar avea prima opţiune pentru a-l lua pe Takayuki.



Unguruşan poate veni şi liber

Fundaşul dreapta Bogdan Unguruşan, 28 de ani, are posibilitatea de a veni liber de contract în Ştefan cel Mare, spre deosebire de colegul său, mijlocaşul Nasser Menassel, care ar scoate 200.000 de euro din conturile clubului. Unguruşan, care a jucat 10 meciuri în toamnă la U Cluj, nu mai face parte din planurile de viitor ale ardelenilor, aşa că ar putea fi cedat gratis dinamoviştilor, măcar pînă la vară. Nasser poate veni în orice moment, dacă şi Ciobi îşi va da acordul mîine.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.