Şeicii din conducerea lui Paris Saint-Germain nu par a fi afectaţi de faptul că transferul lui Beckham în Franţa a picat şi pregătesc în continuare lista nou-veniţilor la clubul din capitala franceză.
Qatar Sports Investments, compania care deţine majoritatea acţiunilor la PSG, se gîndeşte să dea lovitura cu doi jucători de 5 stele: Pato şi Kaka, pentru care ar scoate din buzunar nu mai puţin de 61,5 milioane de euro.
PSG a oferit suma de 38 de milioane de euro pentru Pato, care are o relaţie tensionată cu antrenorul său, Massimiliano Allegri. În vârstă de 22 de ani, atacantul brazilian a înscris trei goluri în 11 meciuri jucate în acest sezon în toate competiţiile.
- 7 milioane de euro pe sezon ar putea primi Pato la PSG
În ceea ce-l privşte pe Kaka, suma unui eventual transfer este vehiculată la 23,5 milioane de euro. Mijlocaşul brazilian în vârstă de 29 de ani a înscris 17 goluri în acest sezon, deşi nu a jucat foarte mult, conform Mediafax.
Milan e precaută: Îi caută înlocuitor lui Pato
Pentru că plecarea lui Pato este aproape iminentă, milanezii vor să ocupe deja locul pe care atacantul l-ar lăsa liber şi au pus ochii pe Carlos Tevez şi Mario Balotelli (Manchester City), conform presei din Anglia. Pentru aceştia, Milan ar fi dispusă să ofere 50 de milioane de euro.
International • Campionate • TRANSFERURI
PSG a uitat deja de Beckham. Pregăteşte o ofertă şoc pentru Pato şi Kaka
PSG a uitat deja de Beckham. Pregăteşte o ofertă şoc pentru Pato şi Kaka
Articol de Gazeta Sporturilor — marți, 03 ianuarie 2012
{{text}}