După scandalurile din 2011, în care fundaşul a fost implicat în scandaluri sexuale şi a fost acuzat de rasism, căpitanul echipei Chelsea Londra, John Terry, apare într-o campanie antifumat a guvernului indian fără ca jucătorul englez să-şi fi dat acordul, reprezentanţii acestuia înaintând deja o plângere, informează The Telegraph.
O imagine blurată în care apar capul şi umerii unui bărbat care seamănă izbitor cu Terry aflată deasupra mesajului "Fumatul ucide" a fost creată de un departament pentru sănătate al guvernului indian.
Secretarul adjunct al directoratului pentru publicitate vizuală, K.S. Dhatwalia, a declarat că nu este clar cum a ajuns ca acea imagine să fie folosită. "Noi am trimis creaţia la ministerul sănătăţii, iar ei au pus-o în circulaţie, dar cum imaginea lui Terry a ajuns acolo nu îmi este clar", a spus Dhatwaila.
International • Campionate • CAMPANIE ANTIFUMAT
FOTO 2012 a început prost pentru John Terry » Vezi ce a păţit fundaşul lui Chelsea!
Articol de Gazeta Sporturilor — marţi, 03 ianuarie 2012
{{text}}