Fotbal   •   Liga 1   •   rapid

Matematica transferurilor în Grant: "Nu prea e buget, dar doi din opt tot luăm!"

Varga a mai jucat în tricoul alb-vişiniu în returul campionatului 2009-2010. Doar un meci, apoi Timişoara a contestat dreptul de joc al mijlocaşului, cazul său ajungînd pe masa Tribunalului Sportiv de la Lausanne

Articol de Alexandru Răducanu, Cătălin Popescu   —  joi, 05 ianuarie 2012

Copos a convenit cu Răzvan să bage mîna în buzunar în această iarnă doar pentru o rezervă de portar şi un atacant

Dacă înainte de Sărbători anunţa că vrea să bage Rapidul în revizie totală, pînă la urmă George Copos a marşat la strategia cu achiziţii puţine gîndită de Răzvan Lucescu: "Nu va mai fi ca în vară, cînd am adus mulţi jucători. Chiar dacă toţi aveau experienţă, tot le-a trebuit un timp să se acomodeze aici. În această iarnă avem ţinte clare. Am monitorizat în ultima perioadă opt jucători şi din aceştia vom aduce numai doi. Trebuie să strîngem din dinţi ca să avem şi buget pentru ei". Copos s-a ferit să precizeze şi posturile vizate, dar apropiaţii patronului susţin că Răzvan i-a cerut să rezolve pînă la reunirea din 15 ianuarie aducerile unui portar cu experienţă de rezervă şi a unui vîrf.



"Spadacio? No comment!"

Alte decizii de bucătărie internă, faptul că se va miza în retur tot pe Rui Duarte şi pe Glauber, cedarea lui Herea în străinătate, vor ocroti apărarea şi mijlocul de schimbări majore. Aducerea unuia dintre Juliano Spadacio şi Tiberiu Ghioane rămîne în stand-by, doar o eventuală plecare a lui Iulian Apostol, fotbalist ce nu s-a adaptat încă la echipă, ar mai putea s-o deblocheze.



O dovadă în plus că Rapid s-a retras în acest moment de pe piaţa mijlocaşilor centrali e trecerea la U Cluj a lui Marian Cristescu, jucător care fusese monitorizat de mai multă vreme de alb-vişinii. "Nu pot comenta în legătură cu o posibilă revenire a lui Spadacio şi nici în cazul lui Ghioane nu am vreun cuvînt de spus. Ambii sînt valoroşi, dar Răzvan decide cine vine şi cine pleacă", a precizat Copos.



3 achiziţii a făcut Rapidul iarna trecută, cînd au fost aduşi Pancu, Olberdam şi Vidanov



"Pe listă sînt şi jucători străini, şi români. Voi încerca să rezolv măcar transferul unuia dintre ei pînă la reunirea echipei din 15 ianuarie. Rapid va arăta mai bine cu siguranţă în 2012"

George Copos, patron Rapid



Ce fotbalişti a monitorizat Rapidul în ultima vreme



Nume - Situaţia la zi

Nuno Claro (portar, 34 de ani) al cincilea portar din lotul clujenilor, se află în ultimele 6 luni de contract

Juliano Spadacio (mijlocaş, 31) îşi negociază rezilierea contractului cu PAOK

Tibi Ghioane (mijlocaş, 30) liber de contract, n-a mai jucat din vară

Dacian Varga (mijlocaş, 27) revenit la Sportul după împrumutul la Kuban, îşi caută echipă

Alexandru Ioniţă (atacant, 22) nemţii i-au transmis că nu mai intră în vederile lor şi că sînt dispuşi să-l cedeze definitiv sau sub formă de împrumut

Dorin Goga (atacant, 27) considerat prea piperat de giuleşteni în cazul unui transfer, ar putea fi adus doar împrumut

Costin Curelea (atacant, 27) vrea să plece de la Sportul, şi-a exprimat dorinţa de a ajunge în Giuleşti

* pe listă mai pot apărea şi alte variante din străinătate



Sburlea ar vrea la Braşov

"Stegarii" n-au renunţat la gîndul de a-l "repatria" pe Sabrin Sburlea sub Tîmpa sub formă de împrumut pînă la vară. Antrenorul ardelenilor, Marius Şumudică, a discutat deja mutarea atît cu jucătorul, cît şi cu Răzvan Lucescu, aşteptînd acum un răspuns din partea "principalului" giuleştean. Sburlea le-a mărturisit apropiaţilor că ar prefera o revenire acasă.



Inbox:

»» "Faptul că nu am reuşit să termin cu Rapid campionatul trecut şi să mergem împreună în cupele europene este regretul vieţii mele. Copos sigur nu va vinde echipa, Rapidul e pentru el al doilea copil, după Alexandra", a declarat Marius Şumudică la Dolce Sport.

»» Giuleştenii au ales hotelurile de 5 stele care să-i găzduiască pe perioada celor două stagii de pregătire din Turcia: Susesi DeLuxe&Spa (23 ianuarie - 2 februarie) şi Rixos Premium Belek (7-17 februarie).





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.