GSP special   •   Diverse   •   contre în biserică

Ganea era să bată un preot din Braşov » A căutat-o cu lumînarea :)

+1 Foto
Ganea l-a strîns de gît, în 2007, pe asistentului Mudura în timpul meciului Poli Timișoara - Rapid 1-1. FOTO Alex Nicodim

Articol de Alin Ghiciulescu   —  joi, 05 ianuarie 2012

Fostul internaţional s-a enervat pentru că părintele l-a certat că a intrat în capelă cu lumînări cumpărate din altă parte, nu din biserica pe care o slujeşte. Incidentul s-a petrecut luni, la Biserica Sf. Parascheva, unde era depus trupul neînsufleţit al naşului său, Ioan Drăgan (46 de ani), fost fotbalist la FC Braşov în anii '90

Ionel Ganea a început anul cu un mare necaz în familie, dar şi cu un scandal mai puţin obişnuit, dezvăluit încă de marţi seară de GSP.ro. Fostul internaţional de 38 de ani a avut luni o altercaţie dură cu un preot, la priveghiul naşului său de cununie, Ioan Drăgan (46 de ani), fost fotbalist la FC Braşov în anii '90, decedat pe 2 ianuarie, din cauza unui cancer la colon.



Scînteia conflictului

Incidentul s-a petrecut la Biserica Sf. Parascheva din cartierul braşovean Triaj, iar matori oculari au povestit că golgeterul a fost la un pas să-l ia la bătaie pe părinte, considerînd că acesta i-a vorbit pe un ton nepotrivit.



Ganea susţine însă că nu a intenţionat să-l lovească şi a explicat ieri pentru GSP.ro versiunea lui: "Eram cu soţia. Am cumpărat o coroană şi cîteva lumînări, aşa cum se procedează la o înmormîntare, apoi ne-am dus la capelă. La un moment dat, a venit lîngă noi un bărbat îmbrăcat în civil, cu o pălărie pe cap şi cu o geantă în mînă, care a început să ne certe: «De ce aţi venit cu lumînări din afară? Nu ştiaţi că trebuie să cumpăraţi de aici, de la biserică?»".



"Ne-a luat la mişto"

Fostul "tricolor" continuă: "I-am răspuns că nu cunoaştem această regulă. «Păi, ce, nu ştiţi să citiţi?», a zis el. Habar n-aveam la ce se referă, dar ne-a indicat un afiş de pe peretele capelei. Era nervos, vorbea pe un ton ridicat. Ne-a luat la mişto. Nu-mi venea să cred. Ne-a mai zis: «Dacă nu aveţi bani de lumînări, vă împrumut eu». L-am rugat să se calmeze, eram destul supărat, nu avem chef să mă cert cu nimeni, mai ales că totul se petrecea lîngă sicriu. Am stins lumînările şi am cumpărat altele de acolo, apoi am scos coroanele afară, că nu te lăsa nici cu astea în capelă".



"A fost doar un dialog, nimic mai mult. N-am ţipat, nu l-am ameninţat! Nici măcar nu ştiam că e preot, am aflat după aceea. Îl cheamă Andrei Sicoe şi am înţeles că ăsta e stilul lui: ţipă, urlă, dă morţii afară din biserică"

Ionel Ganea, fost internaţional



"Iartă-i păcatele că nu ştie ce face!"

Preotul paroh Andrei Sicoe are o altă versiune despre incidentul cu Ganea: "N-am jignit pe nimeni, dar m-am simţit întristat sufleteşte pentru momentul respectiv. N-am fost agresat, doar verbal s-a petrecut totul. Dumnezeu să-i dea înţelepciune şi sănătate! Mîntuitorul a zis cînd era pe Sfînta Cruce: «Doamne, iartă-le lor păcatele că nu ştiu ce fac!». N-am ştiut că e fotbalistul Ganea, mi-ar face plăcere să-l cunosc şi să-l îmbrăţişez. A îndemna creştinii să folosească lumînările bisericii e un lucru firesc".



"O explicaţie a comportamentului domnului Ganea poate fi faptul că oameni care sînt de felul lor pacifişti devin mai irascibili în momente triste"

Andrei Sicoe, preot paroh Braşov



Implicat într-un proces de profanare de morminte

Preotul Andrei Sicoe are o reputaţie controversată în Braşov. Presa locală a scris că a transformat înmormîntările, nunţile şi botezurile într-o prosperă afacere personală, de pe urma căreia ar fi strîns mai multe proprietăţi în Predeal şi Bran şi că deţine şi cîteva apartamente în Braşov. Preotul Andrei Sicoe a fost implicat într-un proces de instigare la profanare de morminte, fiind achitat în 1998 de Tribunalul Braşov.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.