Jucătorul a fost convins la telefon, prin intermediul tatălui său, miercuri dimineaţa la ora 02:00, în timp ce acordul şi parafa Mediaşului au fost luate în Predeal.
Deturnarea lui Pîrvulescu dinspre Dinamo la Steaua ascunde evenimente neştiute şi pe care nici Gigi Becali nu le-a dezvăluit atunci cînd a explicat cum s-a realizat mutarea. GSP reface puzzle-ul culiselor din acest caz în 5 paşi.
1. Tatăl jucătorului trezit din somn la 1:30 dimineaţa
În noaptea de marţi spre miercuri, după ce Becali a decis să se răzbune pe Dinamo, Teia Sponte l-a sunat pe tatăl jucătorului, Eugen Pîrvulescu. Era trecut de miezul nopţii, iar cînd a auzit despre ce e vorba, Pîrvulescu senior a crezut că e o glumă. După alte zeci de minute de convorbiri, părintele şi-a dat acordul în privinţa transferului la Steaua al fiului său, pe care l-a anunţat, în jurul orei 2:00 dimineaţa că peste 4 ore trebuie să plece spre Bucureşti!
2. Pîrvulescu a semnat şi apoi s-a temut
Miercuri la prînz, cei doi Pîrvulescu erau deja în biroul lui Teia Sponte, iar fotbalistul a acceptat să semneze înainte ca Gaz Metan să-şi pună semnătura pe contract, după care, prelungindu-se aşteptarea, a început să se teamă: "Am semnat şi poate nu se realizează transferul, eu atunci ce fac?". Cei doi au rămas înăuntru şi au aşteptat peste 6 ore semnătura clubului, perioadă în care nimeni n-a avut voie să intre şi să iasă din birou. Mai mult, jucătorul a primit interdicţie din partea lui Teia să răspundă sau să sune pe cineva la telefon.
3. "Dacă intervine Badea la Interne şi de acolo la Transgaz?"
Steaua a ajuns apoi la un acord cu cei de la Mediaş, iar preşedintele Corin Cindrea urma să plece spre Bucureşti pentru a semna. Ar fi urmat un drum de minimum 4 ore, iar între timp gsp.ro deja anunţase transferul în exclusivitate. "Nu putem aştepta atîta, deja s-a aflat de interesul nostru şi Badea poate interveni politic", a fost mesajul lui Becali pentru subalternii săi. Steliştii s-au temut că pe filiera ministrului de interne, Traian Igaş, via Ministerul Economiei, Badea ar fi putut bloca transferul, Transgaz, cea care controlează echipa din Mediaş, fiind companie de stat.
4. Argăseală trimis într-o cursă contracronometru pe Valea Prahovei
S-a decis imediat ca Valeriu Argăseală să plece spre Mediaş. "Cîştigăm timp. Tu mergi spre Mediaş, preşedintele lor vine spre Bucureşti, vă întîlniţi la mijloc, iar acolo semnaţi imediat actele" a fost ordinul lui Becali. Argăseală a plecat şi era sunat din 10 în 10 minute şi de Becali, şi de Teia Sponte: "Haide, gata, te-ai întîlnit, ai semnat? Nu mai rezist, simt că mi se face un gol în stomac, rezolvă mai repede!".
5. În maşină, la Predeal s-a parafat transferul
La ora 17:40, Argăseală l-a sunat pe Cindrea. Primul ajunsese în Sinaia, al doilea era în Braşov. "Ne vedem la Predeal". Peste 25 de minute, cei doi s-au văzut în Predeal, stelistul a scos imediat transferul deja semnat de Pîrvulescu şi i l-a dat şefului de la Mediaş chiar în maşină. Acesta a semnat şi practic a parafat mutarea. Era ora 18:10, kilometrul 145 pe DN1.
22 va fi numărul pe care Pîrvulescu îl va avea pe tricou la Steaua, la fel ca şi la Mediaş, număr pe care în ultimii 4 ani şi jumătate l-au purtat Pepe Moreno, Pedriel şi Galamaz
{{text}}