Liga 1

Eric le plînge de milă foştilor colegi de la Mediaş: "Trebuie să fie foarte atenţi, se vor bate la retrogradare"

Eric se teme că Mediaşul va avea probleme mari după plecările lui Pîrvulescu şi Hoban

Articol de Cosmin Prişcă  —  vineri, 06 ianuarie 2012

Aflat în vacanţă la Rio de Janeiro, mijlocaşul brazilian Eric de Oliveira a urmărit ultimele noutăţi de pe piaţa transferurilor din România şi i-a avertizat pe foştii săi colegi de la Gaz Metan.

"Paul a plecat deja, bravo lui, Hoban este foarte aproape şi el să plece, aşa că Gazul Metan trebuie să fie foarte atent pentru că o să se bată la retrogradare. Cu toate astea, îmi doresc ca Mediaşul să cîştige Cupa Romaniei, însă o să-i fie foarte greu fără oamenii de bază", a postat Eric pe pagina sa de Facebook.

Jucătorul se va întoarce în cîteva zile la Mediaş, urmînd ca apoi să plece în Ucraina, pentru a se alătura lotului celor de la Karpaty Lvov.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.