Carlos Fernandes, fostul portar al Stelei, a fost convocat în echipa naţională a Angolei. Aceasta va participa, la sfîrşitul lunii, la Cupa Africii pe Naţiuni.
Goalkeeperul se află la cea de-a doua prezenţă la competiţia africană. Prima oară, a fost convocat în vederea ediţiei din 2010, găzduită chiar de ţara sa de adopţie.
Cunoscut ca un gafeur în timp ce juca pentru Steaua, portarul născut la Kinshasa (RD Congo) din părinţi portughezi a obţinut dreptul de a juca în naţionala Angolei datorită bunicii sale.
Carlos şi-a început cariera de fotbalist ca atacant, însă a fost mutat între buturi din cauza accidentării unui coleg. În 2006, cînd a ajuns în Ghencea pentru a-l înlocui pe Vasili Hamutovski, a devenit primul portughez din istoria Ligii I. El a deschis, practic, drumul altor zeci de lusitani care au jucat în primul eşalon românesc.
S-a despărţit de Steaua cu scandal, patronul Gigi Becali declarînd în presă că ar fi dispus să dea şi bani pentru a scăpa de acesta. Memorabile rămîn greşelile lui Carlos din meciurile cu CFR Cluj, Rapid, Middlesbrough, Lyon sau Real Madrid. Vezi aici o colecţie cu bîlbele angolezului!
După plecarea din România, a mai jucat la Boavista, Foolad (Iran), Rio Ave, iar ultima oară în Turcia, la Bucaspor.
Pînă acum, analizînd cele 10 loturi definitivate de la Cupa Africii pe Naţiuni, Carlos Fernandes este singurul fotbalist liber de contract care va juca la competiţia din Guineea Ecuatorială şi Gabon!
{{text}}