Baschet

Amendată deoarece nu vrea să poarte echipament mulat

Diana Taurasi (în alb) preferă echipamentul larg și suportă consecințele

Articol de Constantin Popescu  —  sâmbătă, 07 ianuarie 2012

Una dintre cele mai cunoscute baschetbaliste din lume, acum activînd la Galatasaray, Diana Taurasi a intrat în conflict cu conducerea federaţiei de specialitate din Europa. Motivul îl reprezintă echipamentul. Potrivit noilor reguli, intrate în vigoare în acest sezon, sportivele sînt obligate să poarte în competiţiile continentale tricouri mai strîmte, plus pantaloni mai înguşti şi mai scurţi, cu minimum 10 cm deasupra genunchilor. ”Echipamentul strîmt place mai mult oamenilor, în special că este vorba despre fete. Noutatea atrage cu siguranţă spectatorii”, a sunat explicaţia oficială.

Diana n-a acceptat însă să se conformeze. ”Eu nu pot evolua într-un asemenea echipament. M-am obişnuit cu cel larg, din campioantul SUA, doar în el mă simt în apele mele”, a zis baschetbalista americană, cu tată fost fotbalist italian şi mamă argentiniană. Refuzul nu a rămas nepedepsit. Pentru fiecare apariţie ”neregulamentară”, Diana (29 de ani) este amendată cu circa 500 de euro. Ea a achitat tot pînă acum. Dacă Galatasaray, calificată în faza finală, cîştigă Euroliga, amenzile cumulate ar ajunge la aproape 20.000 de euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.