Liga 2

Babicu', manager la Delta! » Cristi Munteanu revine în fotbal

Munteanu l-ar putea lua la Tulcea şi pe vărul său, dinamovistul George Curcă

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Cristi Munteanu, 37 de ani, revine în fotbal. El are misiunea de a duce formaţia din Tulcea în Liga 1.

Cristi Munteanu, cunoscut mai mult sub apelativul de Babicu', se întoarce în lumea fotbalului. Personaj pitoresc, fostul portar al lui Dinamo se întoarce la origini şi trebuie s-o promoveze pe Delta Tulcea la vară în Liga 1. În prezent, Munteanu e unul dintre invitaţii permanenţi ai televiziunii sport.ro, dar cel născut în comuna tulceană Isaccea a fost solicitat de către primarul Constantin Hogea să preia funcţia de manager sportiv al clubului şi să-l ajute pe antrenorul Cristi Dulca în misiunea de promovare. Delta e pe locul 3 în Seria B1, cu 26 de puncte, la fel ca locul 2, promovabil, ocupat de Săgeata Năvodari, şi la 4 puncte în spatele liderului Viitorul Constanţa.

După ce şi-a încheiat cariera, Babicu' a mai fost manager sportiv la FC Naţional, a negociat un post similar şi în Ştefan cel Mare, iar acum e decis să se ocupe de Tulcea. "Cred că ne înţelegem, primarul şi clubul au un proiect îndrăzneţ şi mi-ar plăcea să contribui promovarea istorică a Deltei în prima divizie", a declarat ieri Munteanu.

"Nu pot trăi fără fotbal. Trebuie să mă implic mereu în ceva. Am goluri încasate mai multe decît Pele marcate, aşa-mi place să glumesc! Acum mă lansez într-o altă arie sportivă" (Cristi Munteanu)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.