Campionate

Fan al lui Liverpool arestat pentru insulte rasiste

Pînă și arbitrul s-a implicat să-l calmeze pe Adeyemi

Articol de Constantin Popescu  —  duminică, 08 ianuarie 2012

Poliţia britanică nu glumeşte. Suporterul lui Liverpool care l-a făcut ”negru nenorocit” pe Tom Adeyemi, jucătorul lui Oldham izbucnind în plîns şi fiind oprit cu greu să nu părăsească terenul la meciul din Cupă cîştigat de ”cormorani” cu 5-1, a fost arestat.

Acuzaţia oficială: insulte cu caracter rasist adresate unei persoane de culoare. Poliţiştii din Liverpool nu au oferit numele agresorului, dar au precizat explicit că ”un bărbat în vîrstă de 20 de ani a fost arestat fiindcă este bănuit de tulburări grave de ordin public în urma incidentului de pe Anfield”.

La depistarea suspectului au contribuit şi oficialii clubului. ”Am luat foarte în serios acest caz. Am furnizat poliţiei absolut toate probele aflate în posesia noastră”, s-a indicat într-un comunicat în care ”cerem foarte tare suporterilor care au văzut incidentul şi care încă nu au făcut mărturii să ia contact cu noi sau cu poliţia”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.