Campionate

Brazilienii fac o propunere stupefiantă » Havelange pentru Nobel!

Scos basma curată din toate anchetele de coruție, Joao Havelange visează acum la Nobel

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Academia de Filosofie lansează candidatura la ”Premiul Nobel pentru Pace” a fostului şef al FIFA şi membru al CIO, personaj foarte controversat şi suspectat de corupţie.

În prag de Carnaval brazilienii se ţin de glume. Numai că ideea Academiei de Filosofie e cît se poate de serioasă: îl propun pe Joao Havelange la Premiul Nobel pentru Pace 2012! Motivaţia stupefiantei alegeri? Pentru întreaga carieră de conducător sportiv, un premiu care niciodată n-a revenit unui brazilian! Tocmai Havelange, a cărui imagine e umbrită de acuzaţii de corupţie!

Venerabilul avocat şi ex-poloist a fost insultat şi făcut "hoţ şi mafiot" în propria ţară. N-a scăpat nici de gura lui Maradona, care îl acuzase de furt după finala CM 1990, pierdută de Argentina. Bănuit că a luat mită din partea societăţii de marketing International Sport and Leisure (Isl), în schimbul unor contracte bănoase legate de mari evenimente sportive, Havelange a contribuit la falimentul Isl în 2001. Pentru ca-n decembrie 2011, să demisioneze din Comitetul Olimpic Internaţional, la doar cîteva zile după declanşarea anchetei de corupţie de către comisia etică!

95 de ani are Havelange, care mai ocupă în prezent doar funcţia de preşedinte onorific al FIFA

48 de ani a fost membru în Comitetul Olimpic Internaţional Joao Havelange, care a condus şi FIFA între 1974 şi 1998

"Un mare conducător suspectat de corupţie ar trebui să figureze lîngă fondatorul Crucii Roşii şi alături de Nelson Mandela? În Brazilia, patria carnavalului, orice glumă e însă posibilă" (Il Giornale, cotidian italian)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.