Sporturi   •   JO 2012   •   SPECIAL

Primii paşi spre Londra! » Olimpicii români au început cantonamentele pentru JO 2012

+8 Foto
Alexandru Dumitrescu şi Victor Mihalachi se vor pregăti în Antalya

Articol de Roxana Fleşeru, Mirela Neag   —  luni, 09 ianuarie 2012

În timp ce canotoarele, gimnaştii, scrimerii, boxerii au ales muntele, unii sportivi au preferat să rămînă în jurul Bucureştiului, iar alţii au plecat în ţări cu o climă mai blîndă.

Imediat după Anul Nou, Complexul Sportiv Naţional Piatra Arsă a fost luat cu asalt de componenţii lotului naţional de gimnastică masculină, dar şi de cei de la box. Antrenorii Marius Urzică şi Ioan Suciu şi-au urcat elevii la hotelul de pe Platoul Bucegi pentru un cantonament de două săptămîni.

Singurul care nu a urcat la munte este Marian Drăgulescu, care în luna octombrie a suferit o operaţie la gleznă. Gimnaştii Flavius Koczi, Marius Berbecar, Ovidiu Buidoşo, Vlad Cotuna, Cristian Baţagă se antrenează în sală, dar fac şi şedinţe de alergări în zăpadă.

Acelaşi program îl au şi boxerii, printre care se află şi Bogdan Juratoni, singurul pugilist român care a reuşit pînă acum să se califice la Olimpiada de la Londra.


O lună la Gheile Grădiştei

Loturile naţionale de canotaj, masculin şi feminin, se află într-un cantonament de pregătire la munte, la Cheile Grădiştei. "De obicei, mergeau la Poiana Braşov, dar acum am dorit să facem o schimbare şi am ales o cabană de pe lîngă Moeciu. Au petrecut acolo şi Anul Nou alături de familii şi vor sta pînă pe 29 ianuarie, după care vor merge în Turcia. Se vor întoarce în ţară atunci cînd vor putea intra pe lacul Snagov", a declarat Elisabeta Lipă, preşedinta FR Canotaj.



Normal, în Franţa!

Camelia Potec, singurul înotător român calificat la JO 2012, îşi continuă pregătirea în Franţa. A venit în ţară pe perioada Sărbătorilor de iarnă, pe care le-a petrecut alături de familie. Va reveni în România la Campionatele Naţionale de sală, din primăvară.



Atleţii, împrăştiaţi!

Dacă triplusaltistul Marian Oprea s-a întors după Anul Nou la Atena, acolo unde de un an şi jumătate şi-a stabilit tabăra de pregătire sportivă, Nicoleta Grasu (disc) şi Pianca Perie (ciocan) se întîlnesc azi la Slănic Prahova, unde a fost convocate în cantonament.

Aruncătorii vor începe un stagiu de pregătire în salină, aflată la o adîncime de 210 metri, dar ferită de frigul de afară. Esthera Dobre, calificată la săritura în înălţime la JO de la Londra, se pregăteşte în Turcia. În schimb, restul de sprinteri şi semifondişti sau fondişti din lotul naţional s-au adunat la Bucureşti, unde se află singura sală de atletism din ţară. Maratonista Constantina Diţă se antrenează în SUA, la Boulder, unde s-a stabilit cu familia de 8 ani.



Muncă multă de la Izvorani

Anul 2011 e deja mult în urmă pentru componentele lotului olimpic de gimnastică. Medaliile europene, dar mai mult lipsa celor mondiale le motivează pe elevele Marianei Bitang şi ale lui Octavian Belu. Şase luni au mai rămas pînă la Jocurile Olimpice, iar fetele încearcă să acumuleze cît mai mult în sala de la Izvorani. "Am intrat în programul normal de lucru, cu cîte două antrenamente pe zi. Din păcate, din cauza crizei financiare, nu prea avem competiţii la care să mergem", a spus Mariana Bitang. La finalul lui 2011, gimnastele, alături de antrenori, au fost într-un cantonament în Franţa, la Dijon, de unde s-au întors pe 28 decembrie. "Am avut noroc pentru că acolo, în sală, ne-am antrenat pe aparate care sînt la fel cu cele pe care se va concura la Londra", a adăugat Bitang.



Pregătire fizică în Poană

Pentru spadasine şi sabreri anul olimpic a început încă din luna decembrie a lui 2011. Fetele şi băieţii s-au adunat la Izvorani pentru reacomodare. Pe 4 ianuarie s-au întîlnit din nou, în Poiană, pentru a continua pregătirea. "E un cantonament axat pe partea fizică, dar am intrat şi în sală. Stăm în Poiană pînă pe 14, iar din februarie încep competiţiile", a spus Dan Podeanu, antrenorul spadasinelor. Fetele sînt deja calificate la JO de la Londra, băieţii mai au un pic de aşteptat pentru a fi siguri de locul lor la Londra, mai precis două etape de Cupă Mondială. "Alergăm pe stadion, dar ne pregătim şi în sală", a spus Rareş Dumitrescu. Decorul este perfect, multă zăpadă, dar gîndurile sportivilor deja se duc spre vara londoneză.



Caută soarele în Antalya

Canoiştii Alexandru Dumitrescu şi Victor Mihalachi au plecat ieri în Antalya pentru un cantonament ce durează o lună de zile. Campionii mondiali şi europeni pe distanţa de 500 de metri vor avea parte de vreme mai caldă ca în România, prognozele pentru Antalya fiinde maxime între 10-15 grade C. "Nu prea ne convine locul, pentru că acolo au un rîu care curge şi e plin de curbe, cînd nouă ne trebuie o apă stătătoare, dar n-avem ce să facem", a spus Dumitrescu. Împreună cu colegii lor din lotul olimpic, ei vor stă la hotelul Kremlin Palace şi vor încerca să pună bazele pregătirii pentru JO de la Londra pe rîu, cu alergări pe nisip, dar şi în sala de forţă.



Direct în competiţii

Jucătoarele de tenid de masă Daniela Dodean şi Eliza Samara se pregătesc pentru Jocurile Olimpice de la Londra jucînd pentru cluburile din străinătate la care sînt legitimate. Eliza reprezintă clubul turc Fenerbahce Istanbul, în timp ce Dana evoluează pentru SVS Strokedin Austria.

67 de sportivi români s-au calificat deja la Jocurile Olimpice de la Londra


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.