Liga 1

Nici o noutate la reunirea medieşenilor » Vitinho, singurul absent

Thaer Bawab, Ciprian Petre şi Cristian Todea

Articol de Cosmin Prişcă  —  luni, 09 ianuarie 2012

Vacanţa de iarnă s-a încheiat astăzi pentru fotbaliştii medieşeni.

Tehnicianul Cristi Pustai a sunat adunarea la ora 15:00 la stadion pentru ca un ceas mai tîrziu jucătorii grupării medieşene sa efectueze o primă sedinţă de acomodare după perioada sărbătorilor de iarnă.

“Ne va aştepta un retur foarte greu în care ne punem speranţe să obţinem mai multe puncte ca în tur. Va începe o perioadă grea pentru oricare jucător, ale cărei rezultate se vor vedea în exprimarea din retur. În această săptămînă nu vor veni jucatori pentru că sînt cîteva zile de acomodare la efort, plus vizitele medicale. Vom testa mai mulţi jucători in Antalya, însă nu vom face transferuri bombă, ci vom încerca să aducem fotbalişti dornici de afirmare”, a afirmat Pustai.

Lotul prezent la reunire:
Portari: Cosmin Vîtcă, Răzvan Pleşca, Edgard Portnjos
Fundaşi: Florin Lazăr, Sergiu Muth, Ionuţ Buzean, Jasmin Trtovac, Zarko Markovic, Cosmin Frăsinescu, Radu Zaharia, Ivan Vukadinovic
Mijlocaşi: Thaer Bawab, Răzvan Avram, Costin Gheorghe, Ciprian Petre, Ovidiu Hoban, Alex Munteanu, Doru Dudiţă, Dan Bozeşan, Cornel Todea
Atacanţi: Dan Roman, Florin Bratu, Alin Liţu, Cristi Bud

Singurul fotbalist care a absentat de la reunire a fost brazilianul Vitinho Medeiros, care va ajunge în această seară la Mediaş.
Medieşenii vor pleca pe data de 25 ianuarie într-un stagiu de pregătire în Antalya, care va avea loc în staţiunea Belek, gaziştii urmînd să fie cazaţi la Golf Adora Hotel.

Pe durata cantonamentului din Turcia, medieşenii au perfectat următoarele meciuri amicale:
28 ianuarie: Gaz Metan - Admira Waker (Austria)
30 ianuarie: Gaz Metan - FC Dila Gori (Georgia)
2 februarie: Gaz Metan - Yenisey (Rusia)
4 februarie: Gaz Metan - Fahel (Rusia)
7 februarie: Gaz Metan - Tobol (Kazahstan)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.