Liga 1

Dorinel încearcă să scape de Cojoc, pentru ca acesta să nu-l mai "strice" pe Antal

La petrecerea prilejuită de cucerirea titlului, Cojoc şi Antal s-au bătut cu frişcă precum Stan şi Bran Foto: Alex Nicodim

Articol de Vlad Ispas  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Antrenorul Dorinel Munteanu este hotărît să îl readucă pe Liviu Antal (22 de ani) la forma maximă şi a luat deja prima măsură: îi caută angajament lui Samoel Cojoc! Prietenia la cataramă dintre cei doi fotbalişti este de notorietate, iar oameni din anturajul clubului de la malul Dunării spun că fundaşul îl trage în jos pe "Poborsky de Galaţi". "Liviu n-o să joace niciodată constant bine din moment ce pierde nopţile cu Cojoc! Şi nu le pierde pur şi simplu, le mai şi îmbibă în alcool", a explicat sursa Gazetei.

Cei doi au fost retrogradaţi în repetate rînduri la echipa secundă din cauza escapadelor bahice, însă de această dată Munti a decis să se despartă, măcar pentru o vreme, de "Sami". "Neamţul" vrea ca Antal, care şi-a prelungit de curînd angajamentul pe încă un an, să aibă o evoluţie cît mai bună pentru a putea fi vîndut pe o sumă avantajoasă în vară. Cojoc (22 de ani) joacă fundaş dreapta şi nu duce lipsă de oferte, Ceahlăul fiind cea mai insistentă în a-l înregimenta.

Acum audit, apoi Adamescu ori Radu
Directorul general Marius Stan a dezvăluit că a fost comandat un audit financiar în cadrul clubului pentru a fi puse la punct ultimele detalii înaintea privatizării. "Sîntem în curs de auditare acum. Sperăm ca acest proces să se încheie cît mai repede şi să trecem la faza următoare, care înseamnă cu adevărat cumpărarea acţiunilor de către investitori". Surse autorizate susţin că există doi oameni de afaceri interesaţi să cumpere pachetul majoritar de acţiuni, Dan Adamescu şi Călin Radu. În urma participării în grupele Ligii Campionilor, în conturile Oţelului au intrat 17 milioane de euro!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.