Liga 1

OZN-ul sîrb » Dinamo testează un jucător de 20 de ani dorit de Partizan şi Steaua Roşie

Babici a pozat ieri pentru Gazetă alături de tricoul lui Dinamo

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Babici aparţine de Vojvodina Novi Sad, dar anul trecut a jucat în liga a 3-a, unde a marcat de 16 ori în 30 de meciuri


Ieri, a sosit la Bucureşti mijlocaşul Sinişa Babici, care s-a alăturat lotului dinamovist în cantonamentul de la Săftica, unde va fi testat în această săptămînă de Ciobotariu. Babici este playmaker, va împlini 21 de ani luna viitoare, are 1,78 metri înălţime şi e un produs al clubului Vojvodina Novi Sad, locul 3 în prima ligă din Serbia. Sezonul trecut, el a fost însă împrumutat la Veternik, în divizia a 3-a, acolo unde a izbutit 16 goluri în 30 de partide. Sinişa s-a aflat şi în circuitul "naţionalei" Under 19 a Serbiei, pentru care a înscris trei goluri în zece meciuri.

"Sînt bucuros că am venit la liderul campionatului românesc şi voi trage tare pentru a mă acomoda şi pentru a demonstra că merit să rămîn. Postul favorit e cel de mijlocaş coordonator, îmi place să joc pentru echipă", a declarat Babici pentru GSP. "Sinişa e acel număr 10 care îi trebuie oricui, un băiat serios şi cu reale calităţi", l-a descris agentul său, Cristea Opria.

La finalul săptămînii, Ciobi va decide dacă Babici va rămîne la Dinamo şi dacă va face deplasarea cu echipa în cantonamentul din Antalya. Roş-albii mai au în probe doi tineri fotbalişti, ambii de 19 ani, aduşi de Dario Bonetti. E vorba de zambienii Kabve Rodrick şi Macha Lewis, unul mijlocaş, celălalt atacant.

"Babici e dorit de Steaua Roşie Belgrad şi de Partizan, dar am hotărît, în baza bunelor relaţii cu Dinamo, să-l aduc la Bucureşti"
Cristea Opria, agent FIFA

"Vreau să îmbrac tricoul lui Dinamo, îmi plac foarte mult culorile alb şi roşu, cu ele am crescut la Vojvodina de mic copil. Nu ştiam că li se spune «cîinii roşii», vreau să muşc şi eu rău din adversari!"
Sinişa Babici, mijlocaş Dinamo

Matei e în probe!
De ieri, Cosmin Matei s-a prezentat în cantonamentul de la Săftica şi participă la antrenamente (foto). "N-a scos un cuvînt! Pe bune. E liniştit, cuminte. Dacă va juca fotbal şi-şi va vedea de treaba lui, atunci n-o să-i zică nimeni nimic rău", au comentat dinamoviştii despre mijlocaşul de 20 de ani. Fostul jucător de la Steaua şi Astra va da însă probe de comportament. "Are anumite probleme, dar e un puşti talentat, care poate fi pus pe picioare, să-şi vadă de fotbal. Dacă nu-şi revine, pleacă, e simplu! Semnăm actele numai după o perioadă de probă", au explicat oficialii roş-albilor.

Împart acţiunile
Cristi Borcea nu glumeşte: chiar susţine că se retrage de la Dinamo! "Am vorbit cu Cristi şi m-a anunţat oficial că se retrage. Va solicita o rambursare pe o anumită durată de timp a banilor săi", a spus Nicolae Badea. Preşedintele CA, împreună cu Dragoş Săvulescu, caută o soluţie pentru a-i achita lui Borcea o parte din banii investiţi la club, apoi acţiunile acestuia să fie împărţite. Borcea deţine acum 30% din totalul acţiunilor! Şi se va întoarce în weekend în Bucureşti, după jumătate de an petrecută la Miami.

Inbox
- Mijlocaşul stînga al Voinţei Sibiu, Iulian Popa, va veni din vară în Ştefan cel Mare, aşa au convenit conducerile celor două grupări.
- Roş-albii s-au pregătit ieri dimineaţă în pădure! Pe un frig pătrunzător, privirile au fost aţintite spre zambienii Rodrick şi Macha (foto), însă africanii s-au antrenat fără să se plîngă.
- Strătilă (foto) s-a adaptat la viaţa "cîinilor", ajutat fiind de fostul coleg de la Astra, Păun, cei doi fiind şi colegi de cameră.
- Neamţul Grote încă n-a sosit, însă mijlocaşul de bandă va veni săptămîna viitoare şi va fi testat în primul stagiu din Antalya.
- Hristu Chiacu, împrumutat la Ceahlăul, nu va fi primit înapoi la Dinamo. Roş-albii i-au transmis că-l vor lăsa liber de contract pe mijlocaşul dreapta.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.