Apocalipsa s-a grăbit şi a lovit Craiova în 2011, nu în 2012, cum au prezis unii. Pe 12 ianuarie 2011 începea turnarea tragediei Universităţii Craiova.
În urmă cu fix 12 luni, în Bănie se tăia panglica marelui scandal care a generat pînă la urmă dispariţia din fotbal a grupării oltene: Adrian Mititelu îl înştiinţa pe Victor Piţurcă că l-a suspendat din funcţia de manager general al alb-albaştrilor. Imediat, actualul selecţioner jura răzbunare după ce fusese umilit în public, fiind blocat la intrarea în cantonamentul juveţilor de bodyguarzii lui Mititelu.
În vara lui 2010 patronul Craiovei l-ar fi refuzat chiar şi pe Mourinho pentru a-l instala pe Piţi, întrucît acesta venea cu bani în club şi le conferea lui Mititelu şi restului oltenilor o anume siguranţă a rezultatelor, dar s-a ajuns la o despărţire brutală între cei doi în prima lună a lui 2011, cînd banii din club erau pe terminate. Ştiinţa ieşise între timp din Cupă şi nici în campionat nu prea confirmase. Piţurcă începuse să ceară tot mai des: "Dă, Adriene, bani!". Iar pînă la urmă Mititelu şi-a zis: "De ce să-l mai ţin eu pe ăsta cu 600.000 salariu?!".
Iată celelalte etape care au dus la dispariţia Universităţii Craiova:
- 18.01.2011: Fundaşii Valerică Găman (21 de ani) şi Ştefan Bărboianu (23 de ani) au fugit din cantonamentul echipei. Plecarea celor doi fotbalişti a avut legătură cu demiterea lui Victor Piţurcă. Găman a avut un prim conflict cu patronul Adrian Mititelu atunci cînd i s-a refuzat accesul lui Piţurcă la reunire. Pe lîngă alte repercusiuni, gestul celor doi "dezertori" avea să dea lovitura de graţie vestiarului şi-aşa răvăşit al Craiovei. Orice urmă de unitate a dispărut, jucătorii şi-au pierdut încrederea în ei şi s-au împărţit de atunci în tabere, fiecare căutînd să-şi urmărească doar interesul propriu cu gîndul la restanţele financiare pe care le aveau de recuperat.
- 19.01.2011: Piţurcă dă în judecată clubul oltean. "Mi s-a îngrădit dreptul la muncă!", a motivat Piţi, solicitînd despăgubiri de 12 milioane de euro.
- 11.03.2011: Tehnicianul obţine cîştig de cauză parţial în urma proceselor de la Comisiile FRF: Mititelu a fost obligat să plătească 7 din cele 12 milioane pe care le solicita Piţurcă. Oltenii decid să facă recurs la Comisia de Recurs a FRF, dar atacă şi în civil hotărîrea, măsură care avea ulterior să le aducă lovitura letală din partea federalilor.
- 21.05.2011: Măcinată de scandaluri şi mari probleme financiare, Universitatea bifează oficial a doua retrogradare din istorie. Federalii anunţă că oricum alb-albaştrii n-ar fi primit licenţa de Liga 1, însă acordă drept de joc echipei pentru liga secundă.
- 20.07.2011: Cartonaş roşu pentru Craiova: Comitetul Executiv al FRF hotărăşte să dezafilieze provizoriu Universitatea pentru că ar fi încălcat grav statutul Federaţiei cînd a decis să cheme în instanţele civile pe FRF în cazul Piţurcă. Decizia a rămas în picioare chiar dacă între timp juveţii au reuşit să demonstreze că motivul excluderii invocat de federali e inexistent şi chiar dacă la respectiva şedinţă a CEx au fost descoperite mai multe nereguli.
Mîine, pe 13 ianuarie, alb-albaştrii se vor înfăţişa la un nou termen de judecată cu Piţurcă.
40 de fotbalişti a pierdut gratis Universitatea în urma dezafilierii. Adrian Mititelu solicită despăgubiri de 250 de milioane de euro!
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}