Liga 1

Machado plînge după fanii lui ”U”

Machado este definitiv jucătorul Stelei.

Articol de Florin Dincă  —  vineri, 13 ianuarie 2012

Machado e definitiv al Stelei, dar e nostalgic după atmosfera de la Cluj: ”Am greşit faţă de suporterii Universităţii, sînt cei mai tari din România”.

Singurul străin transferat de Steaua în această iarnă, brazilianul Machado, venit de la Universitatea Cluj, e cu gîndul, încă, la fosta echipă. Deşi cele două cluburi s-au înţeles deja pentru transferul său definitiv, vîrful de 22 de ani face declaraţii de dragoste fanilor de la "U".

"Îmi pare rău că am făcut acel gest obscen la adresa fanilor clujeni, în fiecare zi regret acest lucru. Eram nervos după ce nu-mi ieşise jocul în partida cu Mioveniul. Nu mi-am dorit niciodată să mă cert cu fanii Universităţii, ei sînt speciali şi au demonstrat la fiecare meci al nostru că sînt mereu alături de echipă. Chiar şi cînd nu jucam la Cluj, ei ne-au susţinut. Universitatea va rămîne mereu în inima mea. Sper că atunci cînd voi veni cu Steaua să nu fiu înjurat. Am jucat la Universitatea în liga secundă, sper că fanii vor aprecia acest lucru!", a spus brazilianul pentru Ziua de Cluj.

Vede Steaua ca pe o rampă de lansare
Fotbalistul care a înscris doar o dată în tur pentru echipa lui Ionuţ Badea are planuri mari la Steaua. "Nu mă tem de concurenţa cu ceilalţi fotbalişti de pe postul meu. Vreau să mă impun ca titular, iar apoi să plec într-un campionat mare. Steaua e o echipă importantă din România şi e o rampă de lansare pentru mine!", a declarat Machado.

Lăudat de foştii coechipieri
Machado este regretat de colegii de la Universitatea. Fost stelist şi el sezonul trecut, Laurenţiu Marinescu are numai cuvinte de laudă pentru sud-american. "Machado se va impune cu siguranţă la Steaua, chiar dacă acolo există mulţi atacanţi. El e un luptător şi sigur s-a dus să joace, nu să se plimbe!", a spus Marinescu.

200.000 de euro plus Dorinel Popa a plătit Gigi Becali pentru transferul definitiv al lui Machado

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.