Liga 1

Florentin Dumitru îşi pune ghetele în cui: "Ăsta-i ultimul sezon din carieră!"

Dumitru a mai jucat la Sportul, Astra, Steaua, Jiul şi Chiajna

Articol de Iulian Pavel   —  vineri, 13 ianuarie 2012

Dumitru e mulţumit de ceea ce a realizat cu Petrolul, dar a anunţat că este posibil să se retragă la sfîrşitul campionatului.

La aproape 35 de ani, pe "micul Beckham" îl bate gîndul retragerii. Ex-stelistul face o analiză a carierei sale şi explică de ce a jucat pînă acum: "Pentru noi, jucătorii trecuţi prin multe, contează motivaţia. Mie mi-a lipsit la un moment dat şi m-am dat la o parte. Am revenit, am avut un proiect cu Vivi, cu promovare din Liga a 2-a şi să terminăm acest sezon între primele 10 din campionat. La vară, orice se poate întîmpla. E foarte posibil să mă retrag, nu ştiu dacă voi mai avea pentru ce continua".

Dumitru crede că Petrolul nu putea obţine mai mult în acest tur şi acuză Comisiile Ligii pentru suspendarea terenului propriu pentru 4 etape: "În condiţiile în care nu am transferat mai nimic, ne putem declara mulţumiţi pentru locul ocupat în clasament. Dar dacă aveam şi suporterii la meciuri puteam obţine mai mult. Avem nevoie de fani, ne motivează în plus. Suspendarea terenului a fost exagerată, Petrolul nu se identifică cu acel suporter".



"Am avut o carieră frumoasă, cu bune, cu rele, dar am făcut ceea ce mi-am dorit. Am jucat atîţia ani şi pentru că am avut o viaţă extrasportivă fără excese" (Florentin Dumitru, mijlocaş Petrolul Ploieşti)



11 goluri în 301 meciuri are Dumitru în Liga 1

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.