Campionate

VIDEO "Popescu, şut-gol! Incredibil ce debut pentru român la Cesena". Dar cine este acest Popescu?

Ştefan Popescu are 18 ani şi a jucat pentru România la naţionala Under 17 antrenată de Florin Cheran. Acum, Şăndoi îl avea în vedere pentru Under 21

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 13 ianuarie 2012

"Cît ghinion să aibă"? Cei care îl cunosc probabil s-au întrebat asta în momentul accidentării. Marcase gol pentru Cesena în Cupa Italiei chiar la debutul în prima echipă, dar după opt minute părăsea terenul. Ştefan Popescu a surprins pe toată lumea cu modul dezinvolt în care jucase pînă atunci, mai ales că Daniele Arrigoni îl distribuise pe un post inedit pentru el, mijlocaş central, nu fundaş stînga.

Cei mai miraţi au fost însă românii care au privit la DigiSport meciul Napoli-Cesena, 2-1. "Popescu, şut-gol! Incredibil ce debut pentru român la Cesena", a fost auzit comentatorul meciului. Încă, cine este acest Ştefan Popescu? Probabil că nici la federaţie nu auzise prea multă lume de el.

"Eu normal că îl ştiu. Aveam de gînd să încerc chemarea lui la acţiunea din Antalya, care începe pe 21 ianuarie. E un stîngaci pur, de perspectivă. Acum sper să nu fie ceva mai grav şi rămîne de văzut dacă Cesena îl lasă avînd în vedere că nu e obligată să facă asta", a spus pentru GSP.ro Emil Săndoi, antrenorul echipei naţionale de tineret a României.

La 8 ani a început fotbalul la Noua Generaţie, în Iaşi, la antrenorul Sorin Ştefan. A participat la una dintre selecţiile organizate de Gică Popescu şi a cîştigat un an de pregătire la Şcoala de Fotbal a fostului căpitan al României. A continuat şi după acel an, iar în 2009 a fost remarcat de Bruno Conti la un meci de juniori, Dinamo-Şcoala Gică Popescu.

Trimis la Roma, Ştefan şi-a cîştigat repede locul de titular la U 17. Era clar că din vară va urca la Primavera. A avut însă un imens ghinion: fractură de gleznă suferită la o alunecare banală. Dar şi un pic de noroc. Popescu a fost operat de acelaşi doctor care a realizat intervenţia chirurgicală pentru celebrul Totti. Iar recuperarea a fost asemănătoare şi tot de succes.

"Am avut parte de încurajări chiar de la Totti şi m-a ajutat mult prezenţa lui Lobonţ la Roma", declara Ştefan într-un interviu dat la transferul de la Roma la Cesena.

În sezonul 2010-2011 a prins 11 meciuri pentru Primavera Cesena, toate ca titular, şi a evoluat aproape 900 de minute. În vară a fost chemat şi la pregătirile primei echipe, dar lăsat să se călească tot la Primavera. Alte 12 meciuri, cele mai multe ca fundaş stînga. "Nu sînt tăticul lui. Sînt fratele lui mai mare", a afirmat Adrian Mutu cînd a ajuns la Cesena şi a avut surpriza să constate că acolo îl aştepta ul alt român, Ştefan Popescu.

Ieşit accidentat la 8 minute după înscrierea golului de pe "San Paolo", Popescu aşteaptă acum să vadă ce spun doctorii, dacă e vorba de ceva grav. Născut pe 5 mai 1993, Ştefan are 1,80 metri înălţime şi mulţi spun că are şanse să ajungă titular în echipa naţională a României. Obişnuit de puştan cu rigurozitatea unui cantonament aproape permanent şi crescut în fotbalul italian de la 16 ani, Ştefan Popescu pare să aibă atuurile necesare unui asemenea salt. Îi mai trebuie şi un pic de noroc.

Vezi mai jos video cu golul înscris de Ştefan Popescu în minutul 21 al meciului Napoli-Cesena, scor final 2-1, iar Cesena a fost eliminată din optimile de finală ale competiţiei. Napoletanii au egalat prin Cavani, 65, şi au învins cu golul lui Pandev, 87. Vezi AICI rezumatul meciului transmis de DigiSport

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.