Acesta a fost mesajul lui Francesco Guidolin către mijlocaş. Antrenorul i-a spus că nu-l lasă la Dinamo şi i-a explicat că pentru a deveni titular la Udinese trebuie să impresioneze la şedinţele de pregătire.
Dinamo spera să profite de situaţia neplăcută prin care trece Gabriel Torje la Udinese şi să-l aducă pe mijlocaşul de 22 de ani pînă în vară sub formă de împrumut. Speriat că pierde contactul cu echipa naţională, Gabi ar fi agreat ân principiu o revenire în Ştefan cel Mare. Joi seară, înainte de antrenament, Torje a purtat o discuţie lămuritoare cu Francesco Guidolin.
"Mister, situaţia aceasta mă dezavantajează şi mă îngrijorează pentru că pot pierde contactul cu «naţionala» dacă nu joc şi nu înţeleg de ce nu mai prind echipa", a început Torje. Tehnicianul de 56 de ani l-a luat deoparte pe fostul dinamovist, la o discuţie între patru ochi, vreme de o jumătate de oră, timp în care i-a explicat ce îşi doreşte de la el.
"Mă bucur că ai venit să discutăm faţă în faţă, asta înseamnă că te interesează şi că nu eşti un fotbalist care se mulţumeşte cu puţin. Clubul nu te-a transferat pentru a te ţine pe margine, eşti tînăr, talentat, iar la Udinese noi promovăm tinerii, asta e politica noastră. La început, cînd ai venit, te-ai antrenat foarte bine, de aceea am şi mizat pe tine. De la o vreme am observat o schimbare în pregătirea ta, trebuie să dai mai mult la antrenament pentru că aici se face selecţia!", i-ar fi transmis Guidolin lui Torje, conform apropiaţilor jucătorului. Vestea le-a stricat planurile dinamoviştilor, care sperau într-o repatriere a mijlocaşului dreapta pînă în vară, sub formă de împrumut, în condiţiile în care Gabi ar fi putut evolua doar în Ştefan cel Mare, întrucît în acest sezon a bifat deja două legitimări.
"Guidolin i-a spus că se bazează pe el sută la sută, iar Gabi este acum supermotivat. Băiatul are încredere maximă în el, iar de acum o să vedeţi un Torje extraordinar!" (Cristea Opria, agent FIFA)
350.000 de euro este salariul anual al lui Gabriel Torje la Udinese, plus bonusuri de performanţă
0 goluri a marcat Torje în cele 11 partide jucate în acest sezon
2 milioane de euro mai poate încasa Dinamo, pe lîngă cele 4 luate în vară, de pe urma lui Gabi Torje. Un milion de euro dacă mijlocaşul se impune ca titular pînă în 2013 şi încă o dată pe atît la viitorul transfer
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Îl aduc pe Tameş
Dinamo îşi va acoperi şi postul deficitar, acela de mijlocaş central, tot de la Poli Timişoara. Marian Iancu vrea să-i rezilieze contractul lui Iulian Tameş (33 de ani), acesta urmînd să semneze cu "cîinii" un angajament valabil pînă în vară, cu opţiune de prelungire pe încă un sezon. "Tameş e un fotbalist pe care îl apreciem, dar sîntem nevoiţi să ne despărţim. Sîntem obligaţi de regulament să folosim un junior în locul lui", a spus Marian Iancu.
Zambienii pleacă
Liviu Ciobotariu i-a testat în această săptămînă pe zambienii Kabve Rodrick şi Macha Lewis, unul mijlocaş şi celălalt atacant. Cei doi, ambii de 19 ani, sînt OK din punct de vedere fizic şi tehnic, dar nu pot emite pretenţii pentru prima echipă. Africanii, care au fost propuşi de Dario Bonetti, vor pleca înapoi în Zambia şi, dacă vor accepta să evolueze pentru echipa a doua, sînt aşteptaţi înapoi peste două săptămîni.
Ţălnar antrenează din nou
Flavius Stoican a dat Dinamo II pe Chindia Tîrgovişte, iar roş-albii sînt nevoiţi să caute un alt antrenor, întrucît Florentin Petre nu are licenţă A. Roş-albii au varianta Cristi Popovici, care s-a despărţit de Bacău, dar acţionarii îl preferă pe Cornel Ţălnar, cel care a avut rezultate bune în perioada în care a antrenat la prima echipă şi care acum ocupă funcţia de scouter al clubului din Ştefan cel Mare.
Inbox:
- Voinţa Sibiu îl doreşte pe Georgian Păun, dar oficialii ardelenilor i-au făcut o ofertă de a juca gratis pînă în vară, iar salariul să-i fie suportat de Dinamo! Fotbalistul a refuzat propunerea sibienilor.
- Roş-albii au făcut în aceste zile doar antrenamente fizice: "Sîntem rupţi, cădem laţi seara, altceva în afară de pregătire şi masă nu mai putem face!".
{{text}}