Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Răzvan Lucescu: "Lucrurile merg bine la Rapid, avem nevoie doar de unul sau două transferuri"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Răzvan Lucescu, antrenorul Rapidului, a vorbit despre perioada bună a echipei sale în prima parte a campionatului.





"Rapid a arătat că se află pe un drum foarte bun, nu avem nevoie de foarte multe schimbări. Este un echilibru care face ca echipa să meargă bine.



Faptul că Rapid, jucînd în trei competiţii, se află la trei puncte de Dinamo, care n-a jucat în grupele Europa League, confirmă ceea ce spun. Anume că lucrurile merg bine la Rapid. Dacă e nevoie de transferuri, e nevoie poate doar de unul sau două", a spus Răzvan Lucescu la Dolce Sport.



Tehnicianul a comentat şi sosirea lui Alexandru Ioniţă: "Cassio probabil că va pleca, de aceea era logic să căutăm alt atacant, care alături de Pancu să dea forţă echipei. Ioniţă a crescut la Rapid, ştie atmosfera, iar faptul că nu a jucat un an şi jumătate aşa cum şi-ar fi dorit îl face să vină cu o motivaţie superioară", a încheiat Răzvan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.