Liga 1

Selymes a fost implicat într-un accident rutier: ”N-am fost eu la volan!”

Selymeş şi iubita lui, Dana Călin, cu care s-a logodit de curînd.

Articol de Viorel Tudorache  —  luni, 16 ianuarie 2012

Fostul internaţional a declarat anchetatorilor că, în momentul coliziunii produse la Timişul de Jos, maşina în care se afla el era condusă de iubita lui, Dana Călin, 33 de ani. Martori oculari susţin contrariul, iar Poliţia Braşov i-a recoltat şi lui probe biologice.

La doar 9 zile de la accidentul de circulaţie în care a fost implicat Mircea Lucescu, un alt antrenor român a trecut prin momente de groază în trafic: Tibor Selymes. Fostul tehnician al Astrei Ploieşti a petrecut noaptea de duminică spre luni în clubul de fiţe Office din Predeal, împreună cu noua lui iubită, Dana Călin. O femeie de afaceri în vîrstă de 33 de ani din Braşov, pe care Selymes (41 de ani) a cunoscut-o după ce a divorţat.

Cei doi au plecat din club în jurul orei 6:00, la bordul unui autoturism BMW X5. "La volan s-a urcat Dana, fiindcă Tibi nu conduce niciodată cînd bea la petreceri!", a explicat pentru GSP impresarul lui Selymes, Anamaria Prodan. Distanţa de la bal la spital a fost, în cazul lor, de doar 15 km. Mai exact pînă în localitatea Timişul de Jos.

Accidentatul grav e în afara pericolului
În jurul orei 6:20, la kilometrul 155 pe DN1, SUV-ul cumpărat în leasing de Astra Ploieşti lui Selymes a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu un Hyundai în care se aflau 4 sergenţi angajaţi din Braşov, între 20 şi 35 de ani, care mergeau spre Breaza. Unul dintre pasageri a fost dus în stare gravă la Spitalul Judeţean Braşov, fiind necesară intervenţia a trei echipaje SMURD, o ambulanţă şi o brigadă de descarcerare. "A fost operat şi este în afara oricărui pericol", susţine Cosmin Giosanu, purtător de cuvînt al Poliţiei Rutiere Braşov.

Militarii: "La volan era un bărbat, nu o femeie"
Poliţia Rutieră Braşov a demarat cercetări împotriva şoferiţei, Dana Călin. Anchetatorii nu exclud însă din calcul nici varianta susţinută de militarii răniţi, conform căreia la volan s-ar fi aflat, de fapt, Tibor Selymes: "De la volan a coborît un bărbat într-o cămaşă albă, nu o domnişoară sau doamnă!". Fostul fotbalist nu mai era la locul accidentului în momentul sosirii ambulanţei şi a echipajelor ISU Braşov.

Tibor are calitate de martor
Cosmin Giosanu a declarat pentru GSP că cercetările se efectuează împotriva şoferiţei, iar Selymes are deocamdată calitate de martor. "Mergem însă şi pe cealaltă pistă posibilă, cu Selymes la volan. Un verdict clar va putea fi dat după ce aflăm rezultatele examenului criminalistic făcut în interiorul maşinii. Cam în două săptămîni. S-au ridicat amprente de pe volan şi de pe airbaguri pentru a stabili cine a stat în dreapta şi cine în stînga", a explicat reprezentantul Poliţiei.

"Selymeş a declarat anchetatorilor că a părăsit locul accidentului de frica presei, pentru a nu-i fi afectată imaginea. I-au fost recoltate şi lui probe biologice pentru orice eventualitate" (Cosmin Giosanu, purtător de cuvînt al Poliţiei Rutiere Braşov)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.