Handbal

Huţu s-a întors! » Huţupan a revenit pe teren în meciul cu HCM Baia Mare

Huţupan a revenit pe teren în meciul cu HCM Baia Mare (Foto: Marian Ionescu)

Articol de Marian Ursescu   —  luni, 16 ianuarie 2012

La 40 de ani, două luni şi 9 zile Luminiţa Huţupan Dinu a reintrat în poarta Oltchimului.

Aseară, în minutul 22 al partidei dintre Oltchim şi HCM Baia Mare, Luminiţa Huţupan Dinu a fost trimisă pe teren de către antrenorul Radu Voina. La doi ani după ce s-a retras de la Oltchim, Huţu revine în poarta fostei sale echipe, cu care încearcă un parcurs cît mai lung în Liga Campionilor.

Luminiţa a primit cîteva goluri uşoare, dar a avut şi 7 intervenţii de efect în cele 22 de minute petrecute pe teren. "Am avut emoţii cînd am fost trimisă în poartă. Nu am mai jucat de doi ani şi acest lucru se vede. Sper ca de la meci la meci să-mi ajut echipa şi mai mult", a declarat Huţupan.

Oltchim a cîştigat cu 46-23 (24-12) şi şi-a trecut în cont a noua victorie consecutivă în actuala ediţie de campionat. Valentina Elisei Ardean a marcat de zece ori, fiind golgeterul partidei.


171 de meciuri a evoluat pentru România Luminiţa Huţupan Dinu

10 goluri a marcat Luminiţa pentru România, fiind portarul cu cele mai multe reuşite din lume

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.