Scenă incredibilă petrecută în Piaţa Obeliscului din Ciudad de Guatemala. Potrivit ”As”, peste 3.000 de guatemalezi s-au strîns în centrul capitalei pentru o manifestaţie. Nu ca să protesteze contra guvernanţilor, ci ca să ceară, nici mai mult, nici mai puţin, ca Real să vină în ţara lor pentru disputarea unui meci amical.
Vezi mai jos un video cu demonstraţia fanilor guatemalezi
Patru ore a durat acţiunea de duminică, într-o campanie promovată în presă şi pe reţelele de socializare. A avut şi nume, ”Guatemala Hala al Madrid”, inspirat după titlul imnului clubului spaniol, ”Hala Madrid”. Ideea aparţine unor impresari locali, care încearcă să convingă Realul să includă Guatemala în planurile lor din sezonul viitor. Prezenţa masivă a suporterilor, inclusiv a celor din fan-clubul Real, ”Pena Leyenda Blanca”, e un prim mesaj către Ronaldo şi compania prin care li se arată cît sînt de doriţi în ţara sud-americană. Manifestaţia va beneficia şi de un clip cu cele întîmplate.
Realului i s-a prezentat deja o propunere oficială, condiţiile fiind dezvăluite într-o conferinţă de presă. Gruparea ”blanco” urmează să ofere un răspuns în zilele următoare. Ar fi a doua sa vizită în Guatemala: prima a fost pe 20 august 1961, 4-0 în partida cu Comunicaciones.
{{text}}