Dialogurile cu Tibi Bălan şi Răduţ, publicate în precedentele două zile, l-au determinat pe Gigi Becali să renunţe la achiziţionarea lui Wesley şi să le dea şansa celor doi să joace în retur.
Patronul Stelei a făcut aseară, la DigiSport, o dezvăluire surprinzătoare, explicînd motivul principal al ultimelor zile pentru care a renunţat să mai negocieze cu Wesley şi să încerce să-l transfere.
"Ce să mai fac cu Wesley? La ce-mi trebuie? Păi, am citit azi un interviu cu Răduţ, iar ieri am citit alt interviu cu Tibi Bălan şi mi-am dat seama că ei sînt exact ce avem nevoie acolo, la mijlocul terenului. Ei joacă fix pe postul lui Wesley, deci nu-l mai iau pe brazilian, am mare încredere în Bălan şi Răduţ după ce am văzut ce au declarat", a spus Becali.
Interviurile respective au fost publicate de Gazeta Sporturilor, care le-a oferit şi lui Bălan, şi lui Răduţ cîte două pagini. Fostul jucător al Sportului a spus, printre altele, că "pot să cîştig de unul singur meciurile, în retur voi fi Sînmărtean al Stelei", în timp ce Răduţ s-a caracterizat: "Ştiu foarte bine nivelul fotbalului românesc şi îmi dau seama că sînt bun".
Citeşte aici interviul cu Tiberiu Bălan: "Voi fi Sînmărtean al Stelei!"
Citeşte aici interviul cu Răduţ: "Îmi dau seama că sînt bun!"
{{text}}