Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Rui nu e grevist! S-a întors la timp, dar şi-a pus iar vestiarul în cap

Rui Duarte cîștigă la Rapid 15.000 de euro pe lună și vrea o mărire de 3.000 de euro pentru a continua în Grant

Articol de Alexandru Răducanu, Cătălin Popescu   —  vineri, 20 ianuarie 2012

În vreme ce colegii săi au refuzat miercuri să se antreneze din cauza restanţelor, portughezul e cu banii la zi, fiind plătit înainte de a pleca în vacanţă.

Rui Duarte a suprins pe toată lumea cînd a revenit la antrenamentele Rapidului la doar o zi după reunire, aşa cum anunţase iniţial. Spre deosebire de celelalte perioade de pregătire, cînd a întîrziat şi 40 de zile, acum lusitanul s-a ţinut de cuvînt. Motivul punctualităţii sale a fost dezvăluit chiar de fundaşul dreapta la Dolce Sport: "În trecut, a fost altă discuţie. Cînd eşti serios cu mine, vin la timp, ca acum. Nu îmi dai ce mi-ai promis, nu vin. Fără bani, nu joc!".

Patronul George Copos le-a confirmat ieri apropiaţilor că fundaşul dreapta şi-a luat banii înainte de a pleca în vacanţă: "A venit la mine şi mi-a cerut o sumă de bani, promiţîndu-mi că va veni la timp la pregătire. Este un om onest, un mare caracter!".

Miercuri dimineaţă, alb-vişiniii au refuzat să se antreneze pentru că şefii nu le-au plătit restanţele financiare, salariile pe ultimele două luni şi jumătate din prima de 27.500 de euro pentru calificarea în Europa League. Duarte a fost singurul jucător ce nu se afla în această situaţie. ;)


"Sînt corect cu lumea care mă respectă. Mă simt bine la Rapid şi vreau să rămîn aici. Contractul îmi expiră la finalul sezonului, dar sper ca în zilele viitoare să semnez prelungirea" (Rui Duarte, fundaş Rapid)

ALTE ŞTIRI DESPRE RAPID:

Rămîn în Giuleşti

George Copos a achitat miercuri ultima tranşă din datoria de 150.000 de euro pe care clubul de fotbal o avea către CS Rapid, iar în zilele viitoare cele două părţi vor semna un contract de închiriere a arenei "Valentin Stănescu". "Înţelegerea va fi pe un an şi jumătate. Vom propune celor de la echipa de fotbal trei variante de contract, urmînd ca ei să o aleagă pe cea convenabilă lor. Suma privind chiria nu e încă stabilită", a spus Vali Caciureac, preşedintele CS Rapid.



Copos se laudă cu salariile

Pentru George Copos, planeta nu se mai scufundă! Patronul giuleştean e mîndru de salariile pe care le plăteşte la Rapid: "La noi, contractele sînt peste cele de la Steaua şi de la Dinamo, jucătorii cîştigă la fel ca şi cei de la CFR şi de la Vaslui. Clujenii sînt ajutaţi din străinătate, iar vasluienii se află în afara geografiei!". Referitor la intenţia sa de a vinde din nou clubul, Copos a spus: "Am aşteptat toată iarna un leu, dar nu mi l-a dat nimeni N-aţi văzut că lumea iese în stradă de foame?".



Pavlovici, în impas

Transferul lui Milos Pavlovici (28 de ani) în Giuleşti nu mai e la fel de sigur precum se lăuda George Copos miercuri. Deşi s-a înţeles cu fotbalistul, Adrian Porumboiu, patronul Vasluiului, solicită încă 200.000 de euro în plus, faţă de 130.000 de euro, sumă ce reprezintă restanţele pe care moldovenii le au la sîrb şi la care fotbalistul ar fi renunţat ca să joace în Giuleşti. Copos nu vrea să plătească nimic în plus, iar Porumboiu ameninţă că preţul va creşte: "Dacă nu se grăbeşte, voi cere şi mai mult". Pavlovici se află în ultimele 6 luni de contract.



Inbox

- Ovidiu Herea a revenit de la Roma, acolo unde a efectuat recuperarea după operaţia la menisc suferită în urmă cu o lună: "Voi merge cu echipa în Antalya, medicii s-au mirat şi ei de cît de repede m-am refăcut".

- E sigur, Cassio nu va mai evolua la Rapid în retur. "El e aici, la antrenamente, însă va pleca într-un fel sau altul. Nici el nu mai vrea să rămînă", a spus preşedintele Constantin Zotta.

- Ezequias a revenit la Bucureşti şi s-a prezentat aseară la antrenamente, cu trei zile întîrziere. Alb-vişiniii au decis să-l amendeze pe brazilian al cărui contract expiră la finalul sezonului.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.