International   •   Europa League   •   STEAUA

Record de audienţă! » Steaua a vîndut în două zile toate biletele pentru meciul cu Twente

Sold out la Steaua - Twente, de pe 16 februarie

Articol de Remus Răureanu, Ionuţ Petrişor   —  vineri, 20 ianuarie 2012

Steliştii au vîndut în doar două zile toate biletele pentru primul meci al anului, cu olandezii de la Twente, din Europa League.

E clar, Steaua-Twente se va disputa cu casa închisă! În numai 48 de ore, roş-albaştrii au reuşit să vîndă toate cele 51.000 de bilete puse în vînzare. Deşi au ales un mod nonconformist de a comercializa tichetele pentru meciul cu echipa lui Steve McClaren, prin reţeaua Eventim, suporterii au luat cu asalt punctele de vînzare a acestora, dar şi site-ul companiei.

În prima zi, s-au vîndut jumătate dintre tichetele scoase la vînzare, circa 30.000. Cele mai căutate au fost biletele scumpe, primele cele care s-au epuizat primele fiind cele din zona tribunei a II-a, care costau 80 de lei.

Ieri, în jurul prînzului, fanii lui Tănase şi compania se înghesuiau în magazinele partenere firmei care se ocupă de comercializarea biletelor. Cei care au mers ieri să-şi procure tichete au fost nevoiţi să se înarmeze şi cu destulă răbdare. După ce-şi alegea zona din stadion de unde îşi dorea să vizioneze partida, fanul aştepta răspunsul din sistem. Au existat destule cazuri în care vînzătoarele de la bilete au fost nevoite să repete de mai multe ori operaţiunea, deoarece biletele erau vîndute în alt magazin. Atît era cererea de mare!

Chiar dacă iniţial îşi doreau locuri în anumite zone ale arenei, oamenii au acceptat şi biletele în colţurile stadionului. "Important este să fim lîngă echipă, nu contează unde vom sta. Împreună cu echipa vom ajunge departe în Europa League!", comenta unul dintre suporterii roş-albaştrilor.



Jucătorii au primit cîte 20 de bilete

Bourceanu şi compania au fost primii care s-au asigurat că vor avea bilete pentru confruntarea de pe 16 februarie. Steliştii au făcut liste, fiecare jucător avînd dreptul la 20 de bilete. Dublu faţă de partida cu AEK Larnaca. Atunci, argentinianul Brandan a făcut apel la patron pentru a-şi suplimenta numărul de bilete: "Nea Gigi trebuie să ştie că noi avem mulţi prieteni şi ne trebuie mai mult de zece bilete!".



Acum vouchere, după aceea bilete

Sistemul ales de Steaua pentru comercializarea biletelor nu a fost însă pe placul tuturor fanilor. Unii dintre ei au vociferat atunci cînd au aflat că acum primesc doar un voucher pe care vor fi nevoiţi să-l schimbe cu un bilet după data de 31 ianuarie. "Sînt nevoit să mai fac un drum chiar dacă eu am plătit pentru bilet", s-a enervat unul dintre fani.



"Cînd am auzit că s-au dat 30.000 în prima zi, am crezut că mă ia Teia la mişto! Steaua e singura echipă din România care vinde şi 200.000 de bilete pentru un meci!" (Gigi Becali, patron Steaua)



800.000 de euro este suma pe care roş-albaştrii o vor cîştiga vînzînd toate biletele la meciul cu Twente, adică atît cît a costat transferul lui Pîrvulescu


5 victorii au izbutit steliştii pe Arena Naţională în cele şapte meciuri jucate pînă în prezent. Ei au obţinut şi două remize, cu Rapid şi cu CFR



Meciurile Stelei pe Arena Naţională

Meci Competiţie Spectatori

Steaua - Rapid (0-0) campionat: 41.342

Steaua - Maccabi Haifa (4-2) Europa League: 31.123

Steaua - Chiajna (2-1) campionat: 12.684

Steaua - FC Braşov (1-0) campionat: 7.543

Steaua - CFR Cluj (1-1) campionat: 35.000

Steaua - AEK Larnaca (3-1) Europa League: 50.051

Steaua - Voinţa Sibiu (1-0) campionat: 10.265

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.