Ilie Stan încearcă să-i integreze cît mai repede pe cei 5 nou-veniţi la Steaua. Antrenorul roş-albaştrilor a dezvăluit pe ce posturi vor juca Pîrvulescu şi Chipciu şi se declară încrezător că nu va mai avea probleme cu fundaşul dreapta în retur
"Pîrvulescu joacă fundaş stînga dacă avem un adversar care foloseşte un singur atacant. Dar mă voi decide după meciurile din Antalya. Chipciu va juca mijlocaş dreapta.
Pentru mine e o surpriză plăcută şi Dănănae, mi-a demonstrat că este o soluţie bună pentru postul de fundaş dreapta.
Chipciu şi Chiricheş vor fi sigur pe lista UEFA. Ne vom decide şi care va fi al treilea.
L-am felicitat pe Gigi Becali că a adus jucători români, au caracter şi pot lucra bine cu ei", a spus Ilie Stan la Contraatac, pe GSP TV.
Steaua a transferat 5 jucători pînă acum: Dănănae, Chiricheş, Chipciu, Pîrvulescu şi Machado.
Roş-albaştrii vor încheia cantonamentul din Poiana Braşov pe 21 ianuarie, după care urmează un stagiu de pregătire în Antalya.
{{text}}