Cel mai mare dintre cei mari a dat piept cu Bernard Tomic într-unul dintre acele meciuri care divid la capitolul urale tărîmul de la Antipozi. În vîrstă de doar 19 ani, Tomic se prezenta în optimile competiţiei fără să fi cîştigat vreun meci în minimum de seturi, în timp ce Roger Federer avea un record imaculat de conservat din acest punct de vedere. Cu daneza Caroline Wozniacki nerăbdătoare să închidă seara pe Rod Laver şi în gardă pentru a scurta orice intervenţie în briza de la Antipozi, maestrul elveţian a împins toate jetoanele în pătrăţica atacului.
Răbdător în punctele apăsate cu încăpăţînare de australian pe reverul său şubred, Federer a sesizat emoţiile de dincolo de plasă, a făcut paşi mari în mijlocul terenului şi a început să arunce buzdugane înspre vinclul careului advers. Ajutat de serviciul impecabil, de inspiraţie la fileu şi un rever de pe care rugina a picat în foi groase, pînă a lăsat auriul să se vadă în toată splendoarea, Federer a obţinut primul break la 4-4 în setul întîi şi, de aici încolo, nu a mai privit înapoi.
Cu tribuna dispusă în a-l încuraja suficient de mult cît să nu îl afecteze pe Roger, Tomic a încercat să izoleze dreapta adversarului, s-a mişcat permanent pentru a haşura fiecare porţiune de teritoriu, a variat sliceurile cu lovituri ascutite, a invocat moştenirea sa croată şi s-a prăbuşit în lupta cu hawk-eye-ul. Dar a fost ziua lui Federer.
De la înălţimea celor 16 titluri de Grand Slam, Federer a pornit propulsoarele în ultimele două manşe. 6/2, 6/2, într-un dans ce a scos la lumină toată magia elveţianului. Arcuit ca un şarpe boa, agil şi neiertător, Roger nu i-a dat nicio şansă australianului, ştiind că tribunele îl vor ierta, la fel cum au făcut-o mereu. Iar ultimul game-blitz l-a invitat pe Roger la microfonul lui Jim Courier, acolo unde elveţianul a mărturisit că "am jucat prea bine în această seară".
1'44" a durat meciul dintre Federer şi Tomic
45 de lovituri cîştigătoare a avut Federer, faţă de doar 13 ale adversarului
6 breakuri a reuşit elveţianul
Sporturi • Tenis • AUSTRALIAN OPEN
ÎN MARŞ! Roger Federer s-a calificat în sferturi la Australian Open
Roger Federer va juca împotriva lui Juan Martin Del Potro în sferturi la Australian Open (foto: australianopen.com)
Articol de Mitică Docan — duminică, 22 ianuarie 2012
Roger Federer s-a alăturat argentinianului Juan Martin Del Potro în sferturile de la Australian Open, după ce a dispus de australianul Bernard Tomic, scor 6/4, 6/2, 6/2
{{text}}