International   •   Campionate   •   REAL MADRID - ATHLETIC BILBAO 4-1

VIDEO » Real rămîne la 5 puncte în faţa Barçei după 4-1 cu Bilbao

Jucătorii Realului se felicită după ultimul gol, marcat de Callejon

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 23 ianuarie 2012

Real Madrid a învins cu 4-1 pe Athletic Bilbao în penultimul meci al etapei cu numărul 19 din Primera Division.



Vezi aici rezumatul partidei!

Fernando Llorente a amuţit întreg stadionul "Santiago Bernabeu" după ce a deschis scorul în minutul 13, însă scorul la pauză a fost 1-1, după ce Marcelo a egalat în minutul 25, în urma unei pătrunderi în forţă după un "un-doi" rapid cu Benzema. Totuşi, Bilbao putea intra în avantaj la cabine, dacă şutul din apropiere al aceluiaşi Llorente nu trecea puţin pe lîngă poartă.



Repriza secundă a fost una fără istoric, Real trecînd în avantaj în minutul 46, în urma unui penalty dictat la o cădere în careu a lui Kaka, excelent executat de Cristiano Ronaldo.



A urmat un alt penalty, obţinut de această dată de Ozil şi transformat de acelaşi Ronaldo în minutul 67, dar şi un gol marcat de Callejon cu 4 minute înaintea finalului, cu un şut din unghi.



În urma acestui succes, Real îşi menţine avansul de 5 puncte faţă de FC Barcelona, care a învins tot cu 4-1 la Malaga. Citeşte aici mai multe detalii şi vezi rezumatul partidei!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.