International   •   Campionate   •   CAN 2012

VIDEO Drogba dezamăgit: ”Dacă vom continua aşa, avem şanse mici la trofeu”

Drogba (la minge) a decis meciul ivorienilor contra Sudanului

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 23 ianuarie 2012

Didier Drogba a fost salvatorul ”naţionalei” din Cote d'Ivoire, marcînd golul victoriei, ”cap” în minutul 40, din partida cu Sudan (1-0), în grupa B la Cupa Africii 2012. El se aştepta însă la mai mult de la acest joc şi nu şi-a ascuns dezamăgirea.

Vezi mai jos un video cu reuşita lui Drogba.

”Eu nu ştiu dacă există ceva mai bun în afara celor trei puncte cîştigate. Am avut o intrare reuşită în competiţie, am arătat lucruri pozitive şi altele mai puţin bune”, a recunoscut atacantul lui Chelsea, care a adăugat: ”Sîntem plasaţi printre marii favoriţi la cucerirea trofeului. Pentru a reuşi însă trebuie să facem mult mai mult decît în meciul cu Sudan. Dacă vom continua aşa, nu o să avem nici o şansă la titlu”. Pentru Didier, ”ar trebui să jucăm mai ofensiv, să avem mai multe idei ca să putem spera la un final fericit”.

Un triumf cu Burkina Faso, joi, ar putea propulsa deja în ”sferturi” formaţia pregătită de Francois Zahoui.


 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.