M-am decis sa cunosc sportul din interior. Asa, ca o schimbare. Am avut surpriza sa descopar ca e foarte greu; dar merita fiecare minut muncit. M-am apucat din scrima din joaca, asta-vara, cind erau caldurile mai mari. Aveam 30 de ani si, se pare, o mare lipsa de preocupare. Apoi mi-am dat seama ca nu are nici o importanta virsta la care te apuci de un sport, atita vreme cit il faci de drag. Ma lupt in fiecare saptamina cu amatorii, in mare parte baieti, sub obladuirea lui Lucian Dina si Constantin Sandu, niste oameni a caror rabdare se masoara cu chintalul. Nu sint vreun mare talent in ale sabiei, reflexele mele neobisnuite cu sportul au multe de recuperat, uneori ma umfla risul cind gresesc, alteori ma enervez pe mine.
M-am gindit sa particip la prima faza a Nationalelor de senioare, dupa opt luni de pregatire. Poti privi o suta de concursuri din afara, ca spectator sau ca ziarist. Le poti privi si poti ramine tot pe dinafara. Dinantru insa se schimba totul. Mai ales cind stii ca esti total picat din Luna si urmeaza sa calci pe plansa avindu-le ca posibile adversare pe Dorina Mihai-Lupu, campioana mondiala in 2003, pe Catalina Gheorghitoaia, clasata pe locul 4 la Olimpiada de la Atena, pe Andreea Pelei sau pe Irina Covaliu.
Zimbete si efort
La individual, imi tremurau picioarele. Nu de parca ar fi fost viata mea in joc, dar undeva pe aproape. Cazusem intr-o lume care mi-e draga, dar careia, totusi, nu-i apartin pe deplin. Ma incalzesc cu un nod in git. Echipamentul atirna mai greu ca de obicei. Surprind niste zimbete pe sub masti, dar nu malitioase, ci de simpatie. Fetele sint foarte dragute, ma ajuta. Ma ajuta doar inainte de concurs. Odata inceputa competitia, fiecare e pentru el. Am doua miini, doua picioare, o arma, sint un adversar adevarat. Un adversar care insa se pierde cu firea. Mai ales cind, in grupe, scenariul devine realitate: ma bat cu Gheorghitoaia. Cel mai scurt asalt din istoria scrimei: 5-0 in 25 de secunde. Pentru ea. Nici cu celelalte fete din grupa nu a fost vreo promenada. Cu toate acestea... La ultimul asalt conduceam cu 3-1, in fata unei pustoaicei. M-a batut 5-3. "Te-ai speriat cind ai vazut ca ai fi putut cistiga", mi-a zis antrenorul. De asta chiar mi-a parut rau... Puteam sa ajung in primele 24. Asa, am incheiat concursul pe locul 28. Ultimul. Nu stiu de ce exact, dar m-am simtit marea cistigatoare. In partea cealalta a clasamentului trona Dorina Mihai-Lupu.
Doping? Vai de mine!!!
socul in prima zi a Nationalelor nu s-a numit concursul in sine, ci testul doping. Am fost chemata si am raspuns invitatiei, pentru ca am vrut sa joc rolul acesta pina la capat. Am constatat ca e un proces umilitor. Ti se da o trusa sigiliata, cu doua sticlute, sigilate si ele. si un paharel de plastic cu capac. Iei paharelul si, insotit de medic sau de asistenta, te indrepti spre o toaleta libera. Pina aici, totul e clar! Pentru a se asigura ca nu faci smecherii, cea care te-a insotit se uita fix la tine cind oferi proba de urina. S-a mai auzit de cazuri in care proba a fost inlocuita, asa ca ii inteleg si pe ei. As fi putut refuza, nu mi s-ar fi intimplat nimic. As fi fost declarata dopata din start, ceea ce nu ar fi avut consecinte asupra carierei mele de sabrera, care oricum nu exista. Dar am dorit sa intru in pielea lor pina la final. Nu-mi pare rau deloc. Vreau sa-mi pastrez locul 28, nu o descalificare. Oricum, pentru un zimbet, pot spune ca am stat mai mult la controlul doping decit pe plansa. 75 de mililitri inseamna foarte mult cind suferi de nesete.
Asta se intimpla simbata. Duminica, am tras si pe echipe. Fetele de la Progresul, Alexandra, Felicia si Elena, alaturi de antrenorul Oancea, m-au adoptat imediat. Din locsorul meu de rezerva neexperimentata, am intrat in meciul cu Dinamo, impotriva Dorinei Mihai-Lupu. I-am dat o tusa. O tusa ce inseamna un pas enorm fata de zero tuse in asaltul cu Gheorghitoaia. M-a lasat oare Dorina s-o ating? Am reusit de una singura? Nici asta nu mai conteaza deja.
Conteaza doar ca am avut ocazia sa-mi transpun un hobby intr-o competitie adevarata, cu sportive dintre cele mai talentate si mai experimentate. Nu am de gind sa ma opresc aici. Astept o victorie. si ma antrenez pentru asta.
Multumiri:
antrenorilor mei, Lucian Dina si Constantin Sandu
Andreei Pelei, Roxanei Scarlat si Irinei Stanga, pentru sprijin logistic
antrenorului Emil Oancea si colegelor de la Progresul
Cind nu ma joc cu sabia
- sint ziarist in cadrul Departamentului Sporturi la GSP
- scriu de 6 ani alaturi de echipa actuala a ziarului
- i-am supravegheat de-a lungul anilor pe campioni din scrima precum Laura Badea, Roxana Scarlat-Birladeanu, Reka Szabo, Mihai Covaliu, Dorina Mihai-Lupu, dar si din afara ei: Otilia Badescu, Mihaela steff, Angelica Rozeanu, Gabriela Szabo, Mihaela Melinte sau Violeta Beclea
- am asistat pe viu la Jocurile Olimpice de iarna de la Torino, in 2006. Prima Olimpiada de vara de care imi aduc aminte cu adevarat este Los Angeles 1984
Competitie cu doua episoade
Campionatele Nationale de sabie la feminin au doua faze. Cea desfasurata la sfirsitul saptaminii trecute au reprezentat calificarile, partea a doua urmind sa aiba loc in luna octombrie. Cea dintii faza a fost cistigata de Dorina Mihai-Lupu, urmata de Catalina Gheorghitoaia si Bianca Pascu. Ele vor fi primii trei capi de serie la concursul din octombrie. si iata cum, cu aceste informatii, ma intorc la viata de ziarist.
{{text}}