Campionate

Scos din lot pentru că sughiţa non-stop! A scăpat abia după 13 zile

Leandrao a fost ținut pe tușă de un banal sughiț

Articol de Constantin Popescu  —  Thursday, 26 January 2012

Fundaş la Caldense, echipă din campionatul statului brazilian Minas Gerais, Leandrao a trebuit să ia pauză dintr-un motiv nemaiîntîlnit.

Totul a început la cina alături de colegi. Brusc, pe jucătorul de 27 de ani l-a apucat sughiţul. Spre amuzamentul celorlalţi, nu a putut să-l oprească, orice a încercat. Şi problema a continuat neverosimil, fiindcă el sughiţa non-stop.

Nici nu reuşit să se antreneze a doua zi. Medicii l-au examinat, l-au tratat cu ce au crezut de cuviinţă. Zadarnic. L-au trimis şi la o clinică din Rio de Janeiro. Tot nici o soluţie. Doar uimire, spre exasperarea lui Leandro, care nu ştia ce să mai facă pentru a scăpa de sughiţul enervant care-l scosese din echipă deoarece nici măcar nu se putea pregăti!

13 zile a durat ”boala”, care a dispărut la fel de neaşteptat cum apăruse. Purtătorul de cuvînt al clubului, Gustavo Mendanha, a anunţat cu satisfacţie: ”E oficial, sughiţul lui Leandrao a încetat. Am oprit alarma. Acum el trebuie să-şi reia antrenamentele, nu poate juca după două săptămîni de pauză. A fost ceva anormal, inexplicabil. Nici acum nu s-a aflat cauza”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.