International   •   Campionate   •   STUDIU

Infidelitatea creşte semnificativ în timpul El Clasico

Fanii sînt avertizați că pot fi trădați cînd se joacă El Clasico

Articol de Constantin Popescu   —  joi, 26 ianuarie 2012

Partidele dintre Real Madrid şi FC Barcelona sînt ideale pentru a călca strîmb într-o relaţie. Ideea este susţinută de agenţia matrimonială ”Ashley Madison”. Potrivit acesteia, numărul infidelităţilor se măreşte semnificativ cînd se dispută El Clasico.

Ca exemplu e dat duelul dintre  cei doi granzi din decembrie trecut, cîştigat de catalani cu 3-1. ”Ashley Madison” a indicat că în timpul jocului, între orele (locale) 22:00 şi 24:00, numărul aventurilor amoroase a crescut cu 280 la sută! ”Femeile din Spania au profitat să fie infidele atîta vreme cît partenerii lor erau preocupaţi total cu meciul”, a precizat agenţia, care îşi îndeamnă clienţii (peste două milioane de ”prieteni” în toată lumea) să fie infideli sub sloganul ”Viaţa este scurtă, să ai o aventură”.

În acelaşi context, ”Ashley Madison” a publicat, în timpul lui El Clasico de miercuri, un anunţ inteligent: ”Tu te uiţi la meci, dar ştii unde e soţia ta?”.

Anul trecut, a făcut oferte de sponsorizare pentru FC Sevilla şi Atletico Madrid. Nu s-a ajuns la nici un acord.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.