Şarapova şi Azarenka sînt două fete care ţipă tare, atunci cînd lovesc mingea. Ieri, ele au adăugat acestui obicei şi ţipătul victoriei. Două victorii care le-au adus înfruntarea directă din finala de mîine.
Rusoaica, în vîrstă de 24 de ani, a învins-o în semifinale pe Petra Kvitova cu 6-2, 3-6, 6-4, iar bielorusa, 22 de ani, a trecut de Kim Clijsters, 6-4,1-6, 6-3. Pe lîngă trofeul care va poposi oricum în braţele unei blonde, Vika şi Maria se luptă şi pentru locul de lider din ierarhia mondială, învigătoarea devenind de luni numărul unu în lume. Şarapova e obişnuită cu înălţimile în turneele de Mare Şlem, ea avînd trei trofee şi o altă finală jucată, ultima oară impunîndu-se în 2008, chiar la Australian Open.
Pentru Azarenka finala e ceva nou, un lucru care vine sub formă de cadou legat cu fundă. "Simţeam că mîna cîntăreşte 200 de kilograme şi că tot corpul e de 1000 de kilograme, tremuram toată, dar după ce am cîştigat m-am simţit uşurată. Nu pot să cred că, în sfîrşit, ajung într-o finală de Mare Şlem!", a spus Azarenka. În timp ce ea va avea parte de emoţii noi, Şarapova ştie ce vrea. "Pentru mine contează mai mult trofeul decît locul unu mondial, ştiu cum e să fii acolo", a spus Maria. Sîmbătă, cineva se va bucura dublu.
Sporturi • Tenis • AUSTRALIAN OPEN / semifinale feminin
Şarapova şi Azarenka se înfruntă mîine de la ora 10:30 pentru trofeu, dar şi pentru primul loc în ierarhia mondială
Maria Şarapova
Articol de Roxana Fleşeru — vineri, 27 ianuarie 2012
{{text}}