UPDATE Aşa cu a anunţat Gazeta de azi, Viorel Hizo a plecat din cantonamentul Vasluiului, iar antrenamentele galben-verzilor au fost conduse de brazilianul Adailton.
Finanţatorul moldovean l-a demis ieri pe Viorel Hizo, anunţîndu-l de decizia sa într-un mod inedit
Cutremur la Vaslui! Adrian Porumboiu a decis ieri să-l dea afară ieri pe antrenorul Viorel Hizo. Cei doi s-au certat violent după ce tehnicianul şi-a apărat jucătorii fiindcă nu s-au antrenat joi în Antalya pentru că nu şi-au încasat restanţele. "Am auzit că m-a înjurat în faţa jucătorilor şi a avut comportamentul lui Gerlem. Cum l-a dat el afară pe Pavlovici fiindcă l-a înjurat, aşa îl dau şi eu afară!", a anunţat Porumboiu.
"Am primit un mail că sînt demis, nu m-a anunţat nimeni în faţă că voi fi schimbat", a declarat Hizo, care a stat pe bancă la amicalul cu azerii de la FC Karabah. "Dulăul" a fost extrem de nervos şi a oferit scene incredibile pe parcursul jocului.
După ce a contestat toate deciziile arbitrilor, Hizo a ţipat la unul dintre oficialii propriei echipe, fostul arbitru Ion Danciu: "Băi Danciule, dormiţi pe voi, mă, nu vă ocupaţi de treburile astea?!". Nervii lui Hizo s-au revărsat şi pe cîţiva dintre jucătorii săi. Dacă cei cu state vechi n-au avut de suportat nici măcar o critică, Raul Costin, Straton şi Balaur au fost desfiinţaţi de pe margine de tehnician, fundaşului central strigîndu-i la un moment dat: "Eşti un tolomac!".
Variantele de înlocuire sînt Ioan Andone şi Ioan Ovidiu Sabău, ultimul doar dacă îşi micşorează pretenţiile financiare, considerate exagerate de patronul vasluian. Pînă la decizia finală, de antrenamente se va ocupa mijlocaşul Adailton (35 de ani).
"Nu am vorbit cu Hizo, se va ocupa preşedintele Ciprian Damian! Nu poţi lucra cu un om pe care tu îl plăteşti şi el să te jignească"
Adrian Porumboiu, finanţator Vaslui
Wesley a marcat în egalul cu Karabah
Hizo a folosit aproape "11"-le standard în amicalul de aseară, dar cu toate astea n-a reuşit să cîştige. N'Doye a fost printre cei mai buni în prima repriză, singurele ocazii ale moldovenilor venind după două şuturi ale senegalezului. Wesley a marcat din penalty în minutul 50, azerii egalînd peste 10 minute, după o fază fixă. Au jucat după pauză şi achiziţiile Savio şi Braganca, primul în stînga, al doilea pe dreapta, însă nici unul n-a avut vreo realizare deosebită.
"Să plece toţi!"
Adrian Porumboiu anunţă măsuri dure pentru jucători. "Muncesc 14 ore pe zi ca să ajung bătaia lor de joc?! Să plece toţi dacă nu le convine! M-a deranjat că nu au făcut antrenament şi înseamnă că nu sînt profesionişti. În momentul cînd nu tai răul de la rădăcină, se cangrenează şi e şi mai rău!", a spus Porumboiu la GSP TV.
{{text}}