Sporturi   •   Ciclism   •   ZIUA HOLOCAUSTULUI

Gino Bartali, ciclistul a salvat 800 de evrei de exterminarea nazistă, premiat post-mortem în Israel

Gino Bartali

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 25 aprilie 2017

  • Gino Bartali, legenda ciclismului italian din anii '40, a ajutat să fugă mai mult de 800 de evrei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial;
  • În 2012, Uniunea Ciclistă Internaţională a făcut publice dovezile care i-au adus lui Bartali titlul de "Drept între popoare", onoare rezervată străinilor care au ajutat evrei să scape de exterminarea nazistă.

Detaliile despre faptele incredibile pe care le-a făcut Gino Bartali au ieşit la lumină în 2012, după ce fiul său, Andrea, a continuat cercetările într-o universitate alături de Laura Guerra, un jurnalist din Israel, stabilit acum în Toscana, informează AFP.

"În 1943, Bartali, care cîştigase deja Turul Franţei şi de două ori Turul Italiei, a fost repartizat de regimul fascist în cadrul Poliţiei Rutiere, dar a părăsit slujba pe 8 septembrie şi a ales să îi ajute pe evrei să îşi procure acte false", a explicat UCI.

Toţi soldaţii care îl vedeau pe Bartali pe traseul dintre Florence şi San Quirico, lîngă Assisi, credeau că italianul făcea un antrenament obişnuit de 380 de kilometri. De altfel, soldaţii se cam temeau să îl oprească pe unul dintre idolii poporului italian. Bartali nu se antrena, ci ducea documente preţioase ascunse în şaua şi cadrul bicicletei. :O


Bartali nu s-a lăudat niciodată cu faptele sale, ţinînd secretul chiar şi faţă de soţia sa, pînă aproape de finalul vieţii. "Binele e ceva ce faci pentru celălalt, nu ceva despre care să vorbeşti. Unele medalii sînt prinse în sufletul tău, nu pe jachetă", a explicat, într-o zi, Gino.

Spre sfîrşitul anului 1943, Gino Bartali a fost încarcerat pentru 45 de zile, din cauza faptului că susţinea poziţia Vaticanului împotriva fasciştilor. Din noroc, nu a fost adus în faţa unei curţi marţiale şi niciodată nu a fost judecat.

La eliberare, şi-a reluat antrenamentele şi a cîştigat al treilea tricou roz şi un alt Tur al Franţei, la zece ani distanţă de primul.

Cunoscut pentru rivalitatea pe care a avut-o cu Fausto Coppi, Gino Bartali a fost numit de pluton "Gino cel Pios", datorită faptului că era foarte credincios. De foarte multe ori a fost auzit lăudîndu-se că Papa Ioan al XXIII-lea l-a rugat să îl înveţe să meargă pe bicicletă.


A fost auzit spunînd: "Dacă sportul nu e o şcoală de viaţă şi camaraderie, atunci nu are nicio valoare".

2Tururi ale Franței (1938, 1948) a câștigat Gino Bartali și 3 Giro (1936, 1937, 1946)

Save

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.