Campionate

Spovedania unui ”blatist”: ”Am fost un imbecil, nu există nici o justificare”

Doni a admis că și sezonul trecut, la Atalanta, a participat la două ”blaturi”

Articol de Constantin Popescu  —  sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Arestat în decembrie 2011 pentru implicarea în meciuri trucate pentru mafia pariurilor, Cristiano Doni s-a destăinuit în cotidianul ”La Gazzetta dello Sport”.

 

”Am fost un imbecil, nu există nici o justificare”, şi-a recunoscut faptele mijlocaşul de 38 de ani. Cu cariera compromisă, el a insistat să transmită un avertisment: ”Trebuie eliminată această boală care distruge fotbalul. Trebuie să avem curajul să povestim despre degradarea fotbalului”.

Doni consideră că, în privinţa aranjamentelor din Calcio, în Italia există deja tradiţie: ”De cînd s-au legalizat pariurile problema a căpătat alte proporţii. Punct de pornire a fost un defect cultural care nu priveşte doar fotbaliştii, ci şi arbitrii, care văd totul şi nu fac nimic, observatorii federaţiei, ziariştii...”.

În susţinerea acestei idei, jucătorul a dezvăluit că a participat la primul ”blat” în august 2000: ”Greşelile mele au început la meciul din Cupă pe care l-am jucat cu Atalanta contra lui Pistoiese. S-a terminat 1-1, aşa cum se aranjase”. La adversari a jucat atunci antrenorul de acum al Milanului, Massimiliano Allegri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.