Liga 1

Dinu, fermecat de Tameş: "E un cîştig pentru echipă, poate fi titular în retur"

Cornel Dinu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 28 January 2012

Administratorul delegat al lui Dinamo, Cornel Dinu, a comentat prestaţia "cîinilor" în amicalul cu SV Ried, scor 1-1. Vezi aici o galerie foto de la meci!

"Liviu Ciobotariu a făcut cîteva încercări, pot să dau un singu exemplu: Scarlatache fundaş stînga, care practic a stat pe lîngă
adversar la golul prin care austriecii au deschis scorul. Trebuia să aibă adversarul în faţă, nu în spate. De multe ori la apărătorii români se întîmplă să aibă un moment de ezitare şi adversarul să marcheze.

Tameş e un cîştig pentru echipă, îl poate înlocui pe Cătălin Munteanu, ba chiar poate să aibă şi loc în echipă în retur. E singurul mijlocaş, cu excepţia lui Cătălin, care verticalizează. S-a văzut asta în prima repriză. Poate fi o soluţie în fortificarea primului "11", a spus Cornel Dinu la "Fanatik Show", pe DigiSport.

Cornel Dinu despre..

...Pătraşcu: "A executat mai bine cornerele decît penalty-ul, iar acest lucru dă de gîndit"

...jocul pe benzi: "Mai este mult de lucrat pe benzi. Trebuie lucrat foarte mult tactic pentru a exista conlucrare în triunghiurile dintre mijlocaşi şi atacantul lateral. Nici în prima parte a campionatului nu am stat bine la jocul pe benzi"

...atacanţi: "Mi s-a părut destul de şters Liviu Ganea. Ţucudean a fost mai prezent, în special la mingile aeriene, pentru că are detentă"

...transferuri: "Nu cred că se pune problema venirii lui Goga. Avem deja patru sau chiar cinci atacanţi. Păun va pleca, dar şi aşa există concurenţă pe post"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.