International   •   Campionate   •   GOLURI PESTE GOLURI

VIDEO Marica, Niculae, Stancu şi Cernat au defilat în Europa » Barcelona e la -7 de Real!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 29 ianuarie 2012

Un weekend cu goluri pentru atacanţii români în străinătate. Destul de rar pentru noi, astfel că reuşitele lui Marica şi ale lui Daniel Niculae nu pot decît să ne bucure.



Vezi mai jos reuşitele românilor şi cîteva rezumate de la meciurile disputate în acest final de săptămînă care îi interesează pe români.



Chievo - Lazio 0-3. Cu Ştefan Radu titular, Lazio a trecut la pas de Chievo şi s-a apropiat la numai două puncte de locul 3, ultimul care asigură prezenţa în Liga Campionilor Vezi AICI VIDEO



Karabukspor - Manisaspor 2-1. Florin Cernat a ajutat echipa sa să obţină o nouă victorie în campionatul Turciei cu cel de-al şaselea gol al său în acest sezon Vezi AICI VIDEO



Eskisehirspor - Orduspor 0-1. Bogdan Stancu a bifat cel de-al şaptelea gol în actuala stagiune şi a mai pus încă trei puncte între echipa sa şi zona retrogradării Vezi AICI VIDEO



Cesena - Atalanta 0-1. Adrian Mutu nu a putut împiedica o nouă înfrîngere pentru echipa sa, Cesena ajungînd pe locul 19 în Serie A Vezi AICI VIDEO



Auxerre-Nancy 1-3. Daniel Niculae a reuşit două goluri pentru care nu s-a bucurat, aşa cum a anunţat înainte de joc, pentru că au fost marcate împotriva fostei sale echipe, Auxerre. Chiar a mai avut o reuşită, anulată aiurea pe motiv d ofsaid.

Vezi AICI VIDEO



Koln-Schalke 1-4. Marica a marcat primele două goluri ale echipei sale, extrem de importante pentru că au venit la 0-1 şi 1-1.

Vezi AICI VIDEO



Juventus - Udinese 2-1. Din păcate pentru noi, Torje nu s-a aflat pe teren pentru a-şi ajuta echipa să opună rezistenţă liderului din Serie A.

Vezi AICI VIDEO



Real Madrid - Zaragoza 3-1. Oaspeţii au deschis scorul pe Santiago Bernabeu, dar nu au putut face faţă tăvălugului madrilen, victorie care poate fi decisivă în lupta pentru titlu, coroborată cu rezultatul de la Villareal.

Vezi AICI VIDEO



Villareal-Barcelona 0-0. Barcelona nu s-a regăsit după războiul dus cu Real Madrid miercuri şi a ajuns la 7 puncte în spatele rivalilor din capitla Spaniei.

Vezi AICI VIDEO



Liverpool-Manchester United 2-1. Echipa lui Sir Alex a fost eliminată din Cupa Angliei pe mîna portarului său, De Gea.

Vezi AICI VIDEO



QPR - Chelsea 0-1. Londonezii au cîştigat dintr-un penalty de tot rîsul primit la o fază care nici în Europa nu se sancţionează, cu atît mai puţin în Anglia, unde jocul este lăsat mult mai liber.

Vezi AICI VIDEO



Al Jazeera - Al Ain 4-0. Fără vedetele Rădoi şi Gyan pe teren, formaţia lui Olăroiu a ratat pe bandă rulandă şi a primit gol aproape la fiecare fază periculoasă a adversarilor care au jucat 60 de minute cu un om mai puţin. Meciul s-a disputat în Emirates Cup.

Vezi AICI VIDEO



România-Turkmenistan 4-0. Primul meci disputat de selecţionata dusă de Piţurcă în Antalya s-a disputat vineri, Tănase (2) şi Marius Niculae (2) fiind marcatorii golurilor

Vezi AICI VIDEO

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.