Fotbal   •   Liga 1   •   steaua - levski sofia 2-1

Steaua a cîştigat cu 2-1 primul amical, însă n-a curs numai lapte şi miere în jocul roş-albaştrilor

Tănase s-a implicat mult și a dat un gol din penalty, la două zile după ce marcase o “dublă” pentru “națională” contra Turkmenistanului (4-0). FOTO Raed Krishan

Articol de Raed Krishan (foto), Dan Udrea (Antalya)   —  luni, 30 ianuarie 2012

La 6 săptămîni de la precedentul meci, Steaua a jucat din nou o partidă de fotbal. În compania lui Levski Sofia, locul 4 în Bulgaria la jumătatea sezonului. A cîştigat cu 2-1, Ilie Stan a folosit cîte un "11" diferit în cele două reprize, iar concluziile sînt împărţite.

CE A FOST BINE

1. Florin Costea. E cu totul alt jucător faţă de tur. A jucat mijlocaş stînga şi a fost extrem de activ. A fost altruist, i-a oferit o ocazie mare de gol fratelui său cu o pasă senzaţională dată cu exteriorul, a ratat o situaţie mare, a făcut mereu faza defensivă, a băgat alunecări şi a părut să nu se sufoce nici un moment, cum se mai întîmpla în toamnă.



VEZI AICI REZUMATUL PARTIDEI!



2. Atacanţii, presingul şi atitudinea din prima repriză. Foarte bună, ca aşezare, ca organizare, ca determinare. Presingul a funcţionat, cele două vîrfuri, Tatu şi Machado, au stat bine pe picioare, iar echipa a avut posesie şi şi-a creat cîteva ocazii.



3. Amical jucat ca un oficial. Steaua mai are ceva mai mult de două săptămîni pînă la turul cu Twente, dar aseară a jucat ca şi cum ar fi disputat un oficial. Dovada cea mai bună raportul cartonaşelor galbene: 4-0 pentru roş-albaştri. În plus, Ilie Stan îi făcea semn arbitrului în finalul meciului să fluiere sfîrşitul pentru că se terminase timpul.



4. Nu se mai ratează penalty-uri. Steaua a beneficiat de două lovituri de la 11 metri, le-a transformat pe ambele, prin doi jucători diferiţi, după ce în tur, din 5 a ratat nu mai puţin de 3.



5. Gardoş. Revenit de la echipa naţională, Florin a purtat banderola în repriza a doua şi a adus aminte de Gardoş din primul sezon la Steaua. "Bravo, Florine, ai jucat perfect!" a fost concluzia de la final a lui Giovanni Becali.



CE N-A FOST BINE

1. Lipsa de alternative în dreapta. Chiar de la primul amical, s-a văzut că nu există concurenţă pentru banda dreaptă. În repriza a doua, mijlocaş a început Tibi Bălan, după care a trecut Rusescu, adică fix soluţia de avarie la care apela şi Levy.



2. Diferenţă mare între reprize. Chiar dacă în partea a doua scorul a fost 1-0 şi în prima 1-1, echipa a arătat mult mai bine în prima repriză. Dacă în primele 45 de minute echipa a stat sus, a dominat, a făcut presing mereu, în partea a doua, Steaua a fost mai degrabă dominată, n-a avut fundaşi laterali care să urce şi a fost pusă deseori în dificultate.



3. Unde joacă Tibi Bălan? A început repriza a doua ca mijlocaş dreapta şi nu s-a văzut mai deloc. Apoi a făcut schimb cu Rusescu şi a jucat al doilea atacant, postură din care a scos penalty-ul din care Steaua a cîştigat. Totuşi, un fotbalist despre care s-a spus că ar urma să fie cheia de la mijlocul terenului n-a aflat nici după primul amical ce poziţie va avea în teren.



Steaua - Levski Sofia 2-1

Cr. Tănase (42-pen), Rusescu (75-pen)

Steaua, prima repriză: Tătăruşanu - Dănănae, Iliev, Chiricheş, Pîrvulescu - Chipciu, Prepeliţă, Brandan, Tănase - Tatu, Machado

Steaua, repriza a II-a: Stanca - Martinovici, Gardoş, Geraldo, V. Lupu - T. Bălan, Bicfalvi, Răduţ, Fl. Costea - Rusescu, M. Costea



"A fost cam greu la debut, simt pe teren că Steaua e o formaţie cu pretenţii. Păcat că am ratat o ocazie, mingea s-a dus în bară, deşi simţeam că va fi gol după ce am lovit-o"

Gabriel Machado, atacant Steaua



"Mi-a plăcut că am fost folosit fundaş stînga, îmi convine postul, nu ţin neapărat să fiu mijlocaş. Tata m-a urmărit de pe margine. Ce sfat mi-a dat? Să-mi pun căciula pe cap, să nu răcesc"

Paul Pîrvulescu, fundaş Steaua



Saint-Etienne a renunţat la Lato!

Transferul cel mai mult negociat în iarna asta nu se mai face. Sain-Etienne a discutat cu Steaua despre Latovlevici încă din ultimele zile ale lui 2011, dar cluburile nu s-au înţeles, fiindcă roş-albaştrii n-au lăsat din preţul de un milion de euro pe care i l-au stabilit fundaşului stînga. Verzii la care e legitimat Bănel Nicoliţă deja s-au reorientat şi şi-au acoperit postul deficitar. L-au luat ieri pe Jonathan Brison, un fundaş stînga de la Nancy, de 28 de ani, cu trei ani mai în vîrstă decît Lato. 



Burdujan se retrage de la "naţională":)

După ce i-a cerut unui ziarist: "Te rog să ştergi de pe Google toate articolele despre mine!", Lucian Burdujan bifează o altă premieră: se retrage de la echipa naţională fără să fi înregistrat pînă acum vreo selecţie! "Mi-am dat seama că se întîmplă anumite lucruri şi de aceea am încetat să mă mai gîndesc la echipa naţională", a zis atacantul de 28 de ani la Dolce Sport. Burdujan e acum la Cernomoreţ Odessa, unde a ajuns gratis după despărţirea de Steaua.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.