GSP special   •   Media   •   TRANSFER MEDIA

Ultimul Contraatac cu Silviu Samuilă la GSP TV! De mîine îl vedeţi la DolceSport de la 21:00

Silviu Tudor Samuilă va prezenta ultima emisiune la GSP TV în această seară

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  marți, 31 ianuarie 2012

Silviu Tudor Samuilă moderatorul emisiunii Contraatac de la GSP TV va fi în această seară pentru ultima dată pe GSP TV! Începînd de mîine, de la ora 21:00 trece la costum la DolceSport, alături de alţi colegi de la GSP TV. Despre regrete, despăriţi, GSP TV şi despre transfer, aflaţi totul de la Silviu Samuilă.



- Silviu după trei ani şi jumătate e greu să te desparţi de GSP TV?

- Sînt absolvent de Liceu German, iar profii nemţi m-au învăţat ce înseamnă pragmatismul. Mă implic într-un proiect nou, în care cred foarte mult, alături de nişte superprofesionişti ceea ce îmi uşurează despărţirea. Am investit energie şi sentimente la GSP TV, mi-a plăcut să contraatac seară de seară, acum trăiesc însă bucuria unui nou început, unei noi provocări.



- Ca oricine, cred că ai momente plăcute petrecute aici!

- Au fost trei momente definitorii pentru cariera mea şi toate extrem de plăcute. Mai întîi discuţia iniţiala cu Cristi Zagaradniuc, cel care m-a convins sa semnez cu GSP TV. Apoi intervenţia lui Radu Naum care acum doi ani m-a determinat să nu plec la Digi de unde aveam o ofertă foarte interesantă. Privind în urmă cred că am luat hotărîrea bună. Iar apoi momentul în care Cristi Creţu mi-a propus să moderez Contraatacul, emisiunea numărul unu a postului.



- Nu pot să nu te întreb dacă regreţi ceva din aceşti 3 ani şi jumatate.

- Nimic ce nu a fost sau nu va fi reparat într-un viitor cît mai apropiat!



- Ce crezi că-ţi va lipsi cel mai mult de la GSP TV?

- Doi oameni: producătorul şi prietenul meu Nelu Bratu şi invitatul meu favorit şi el prieten drag, Cristi Geambaşu.



- Sincer, care ar fi un top 3 al celor mai savuroase intervenţii din Contraatac?

- Greu de făcut un top.  Aş vrea să cred că umorul şi savoarea nu au lipsit din emisiunile mele şi că nu vor lipsi nici de acum încolo. Am întrerupt de mai multe ori emisiunea din cauza unor crize de rîs generale. Într-o pauză publicitară le povesteam lui MM Stoica şi Cristi Geambaşu o păţanie dintr-o tabără de schi şi le-am zis poanta cu 5 secunde înainte să revenim în direct. M-am trezit cu amîndoi rîzînd în hohote, incapabili să scoată vreun diftong. Dacă prin savuros înţelegi intervenţii sancţionate de CNA, şi am avut o grămadă, le găseşti pe internet pe toate :)







- Să ne imaginam un scenariu. După 3 săptămîni în care Gigi Becali nu va mai vorbi cu tine la GSP TV, crezi că va reacţiona într-un fel....

- Mai bine să vorbim de realitate şi mă bucur sincer că m-ai întrebat de Gigi Becali. Eu cred că patronul Stelei va rămîne client fidel GSP TV din simplul motiv că are nevoie de spaţiu de emisie generos pentru a-şi expune ideile, pentru a-şi duce războaiele etc. Deci Petrica va da în continuare pe GSP pentru că acolo sînt cele mai multe talk-show-uri.



- Un nou drum, DolceSport de această dată!

- Gata, pun costumul pe mine şi îi dau drumul la treaba...să vezi cît de bine arăt la patru ace. Avea Will Smith o replică haioasă în Man in Black: "I make this look good!".



- De ce DolceSport? Şi nu Digi, să zicem?

- Am un mare respect pentru ceea ce au făcut Teszari şi Alexandru Oprea la Digi însă din punctul meu de vedere echipa Dolce este mult mai bună, iar conţinutul postului mai omogen. Cînd te gîndeşti că ştirile sînt coordonate de Alexandru Sabău, cînd auzi Liga Campionilor, Europa League sau Liga 1 comentate de Grădinescu, Cosmescu sau Băleanu, cînd ai invitaţi permanenţi ca Panduru, Viorel Moldovan, Răzvan Lucescu sau Iulian Miu îţi dai seama că Vlad Enăchescu a creeat un produs jurnalistic de top.



- Ce urmeaza să faci şi cînd o să te poată vedea lumea?

- Nu fac pauză nici măcar o zi. Pe 31, chiar astăzi voi incheia socotelile cu GSP TV, iar de mîine de la 21:00 am prima întîlnire cu telespectatorii Dolce! De altfel voi fi de luni pînă vineri de la 21 la 22 în direct cu ei.



- Să ne aşteptăm la un nou format de emisiune, faţă de Contraatac?

- Cu siguranţă! Cînd a auzit că prezint emisiunea la costum, soţia mi-a zis "în sfîrşit pui şi tu capăt copilăriei". Ea glumea, dar era şi ceva adevăr la mijloc. Contraatacul reprezenta o versiune uşor tabloidizată a fotbalului, cu intervenţii telefonice lungi, cu accente mondene, conflicte amplificate etc. La Dolce veţi vedea talk-show-ul viitorului, cu tehnologie de ultima generaţie, cu discuţii aplicate, cu ritm alert dar şi o doză importantă de umor!



- Silviu, multă baftă!

- Să vie, vă aştept de mîine de la 21:00, pe DolceSport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.