Stranieri

Închis de Lazio » Săpunaru n-a găsit portiţa evadării de la Porto

Săpunaru mai are contract pînă în iunie 2013 cu Porto, care a plătit 5,5 milioane de euro ca să-l ia de la Rapid

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Disperat să plece, fundaşul român a încercat în ultima zi de mercato să-şi găsească o echipă unde să plece împrumut. N-a reuşit, nici în Italia, nici în Turcia.

Săpunaru rămîne prizonier, cel puţin pînă la vară, la FC Porto. Ultima zi de mercato din iarnă nu i-a adus fundaşului român de 27 de ani transferul sperat. Deşi a încercat disperat, pe toate căile, mobilizînd impresari, prieteni sau rude, fostul rapidist a ratat mutarea în Italia sau Turcia!

Ştefan Radu l-a propus din nou la Lazio, iar lusitanii ar fi fost dispuşi să-l împrumute şi gratuit pînă la finele sezonului. Degeaba! Aseară, negocierile au eşuat iar, la fel şi varianta Beşiktaş.

Romanii îl monitorizaseră pe Săpunaru şi în vară, cînd, după transferul lui Lichtsteiner la Juve, căuta fundaş dreapta. Tratativele s-au blocat din cauza preţului cerut de FC Porto, 12 milioane de euro. Cum au oferit doar 5-6 milioane, italienii s-au orientat spre francezul Konko, mai ieftin.

Titular indiscutabil cu Villas-Boas, Săpunaru a picat în acest sezon în dizgraţia noului antrenor Vitor Pereira, care nu-l foloseşte de peste 3 luni şi nici nu-l mai convoacă. În plus, ex-rapidistul a ajuns şi a treia variantă pe dreapta, după Danilo şi Maicon, ultimul mutat din centrul apărării.

"Săpunaru venea la Roma ca să joace. Lazio ar fi făcut o achiziţie excelentă. E unul dintre cei mai buni internaţionali români. Inteligent tactic, se poate adapta în roluri diferite pe benzi" (Ivan Reggiani, impresar Săpunaru)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.