Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Chiricheş dezvăluie cum a ajuns fotbalist: "Mama şi Dumnezeu m-au adus unde trebuie!"

La doar 22 de ani, Chiricheş e deja trecut prin fotbal: a fost la Benfica, a jucat la "naţionalele" de tineret şi de seniori ale României şi acum e la Steaua

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 02 februarie 2012

Stoperul îşi aduce aminte cum părintele său a fost cel care l-a susţinut în cele mai grele momente şi i-a interzis să facă fotbal dacă nu e primul la şcoală, în timp ce accidentările grave de la 17 ani le-a învins cu ajutorul Divinităţii.

"Acest jucător e fantastic". Exclamaţia îi aparţine lui Duckadam, e făcută în timpul amicalului cu Legia şi se referă la Vlad Chiricheş. Are abia 3 săptămîni de pregătire şi fix 90 de minute bifate în tricoul Stelei, dar deja e o certitudine şi aproape sigur va fi titular incontestabil începînd de la turul cu Twente.

"Întîi matematică şi apoi fotbal"

Drumul pe care l-a parcurs Chiricheş pînă la a fi certitudine la Steaua n-a fost deloc simplu, iar ieri, după ce a mîncat de prînz, a acceptat să-l povestească în detaliu. "Cred că aveam 8 ani cînd un prieten de familie, ştiind că-mi place fotbalul, m-a dus la FCM Bacău, la copii. Am stat 3 ani acolo, apoi am trecut la Liceul Sportiv. Jucam mijlocaş stînga, n-aveam nici o treabă cu postul de stoper", spune actualul stelist.

"Mama a fost mereu omul decisiv pentru mine, fiindcă, dincolo de faptul că m-a susţinut, a fost cea fermă, a pus piciorul în prag şi mi-a zis că în viaţa mea fotbal fără şcoală nu va exista. Şi chiar n-a existat pentru că îmi cerea să fiu mereu primul dacă vreau să continuu cu fotbalul. Îmi plăceau toate materiile, dar eram foarte bun la matematică şi la istorie".


"Camacho mă plăcea, dar mi-am fracturat femurul"

Chiricheş a plecat din Bacăul natal în 2004. A luat drumul Şcolii de Fotbal Ardealul, iar la 17 ani s-a dus în Portugalia, la grupele de copii ale lui Benfica. "După prima săptămîna, Camacho, antrenorul primei echipe a lusitanilor, m-a chemat la antrenamentele lor. Era ceva uluitor, însă am avut primul mare ghinion, a trebuit să mă operez de menisc. Am stat două luni, am revenit, începusem iarăşi să joc, Camacho avea discuţii multe cu mine, îmi zicea că mă place, însă a urmat ceva teribil. O fractură îngrozitoare la femur. Atunci a fost momentul meu de declin, mă gîndeam că poate n-o să mai pot juca, însă mama mi-a zis aşa: «Vreau să te ridici de jos şi să nu accepţi niciodată să te întorci pe uşa din dos». Cuvintele astea m-au ajutat mai mult decît orice pe lumea asta".

"M-am reacomodat greu cu România"

"Dacă regret că n-am avut şansă atunci cînd eram la Benfica? Nu, n-o iau ca pe un regret, mă gîndesc că ăsta a fost destinul meu şi că Dumnezeu m-a adus unde trebuie. Uite, pînă la urmă, am revenit în ţară, am luat-o de la zero în Liga a II-a, cu Internaţional Curtea de Argeş, mi-a fost greu pentru că veneam din Portugalia, dintr-o altă mentalitate, aici în România lucrurile mergeau altfel, dar am izbutit şi acum am ajuns la Steaua, deci Dumnezeu nu m-a părăsit nici un moment".

"Sincer, după ce îmi ziseseră unii mă aşteptam să găsesc la Steaua nebunie, haos, chiar mi-era un pic de teamă, dar am găsit exact opusul, un grup şi o atmosferă fantastice" (Vlad Chiricheş)

"Dacă aş fi să le dau un sfat copiilor din România, le-aş zice că merită să meargă la fotbal şi să creadă că pot reuşi să-şi facă o viaţă decentă, însă doar dacă respectă acest sport şi dacă sînt dispuşi la cel mai mare sacrificiu care există, să trăieşti mai mereu departe de familie" (Vlad Chiricheş)


"A zis Dumitru Dragomir că valorez 10 milioane de euro? Hai să fim cu picioarele pe pămînt şi să nu ne grăbim cu astfel de aprecieri. Dacă va veni o vreme cînd chiar voi face atîţia bani, atunci înseamnă că voi fi cu adevărat mare fotbalist" (Vlad Chiricheş)

"N-am un idol anume, dar cred că aş fi perfect ca fundaş central dacă aş fi o combinaţie între Vidici, Lucio şi Chivu" (Vlad Chiricheş)

800 de mii de euro a costat transferul lui Chiricheş de la Pandurii la Steaua, cel mai scump stoper achiziţionat vreodată de roş-albaştri, Galamaz fiind evaluat la 600.000 atunci cînd a venit în Ghencea

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.