Anul 2011, 8 noiembrie. Compania Naţională de Investiţii (CNI) a atribuit contractul de 6,2 milioane de euro pentru refacerea bazinului olimpic din Braşov. Din 4 oferte primite, consorţiul format din Eren Cons, Vectra SRL, Morani Impex şi Arcadia Engineering iese învingător. Liderul asociaţiei e Eren, subcontractor şi la patinoarul de peste 12 milioane de euro, girat de primarul George Scripcaru şi finanţat de CNI.
Arcadia Engineering a bifat şi ea prezenţa la patinoarul preţios, însă prin asociere directă cu MBS Group SRL. Duetul Arcadia-MBS Group a încasat în plin şi o lovitură de 30 milioane de euro, de la ministerul Elenei Udrea, prin intermediul CNI, la complexul olimpic de nataţie din Otopeni. Acestea sînt faptele, urmează personajele. Anonime pentru publicul larg, însă loiale partidului. Esenţa unei relaţii de succes şi de lungă durată cu statul. Citiţi cu atenţie, urmează scenariul unui camuflaj de efect!
Anul 2009, 9 septembrie. Mai întîi, o scurtă revenire. Primarul George Scripcaru oferă prin negociere directă unei asocieri conduse de MBS Group, fără să ţină cont de legislaţia achiziţiilor publice, construcţia unui patinoar care se preconiza iniţial să coste 3,6 milioane de euro. Ulterior, suma a fost suplimentată prin acte adiţionale la peste 12 milioane de euro! Firma MBS e administrată de Gabriel Szilagyi, consilier PD-L de Turda, şi a colectat 70 de milioane de euro din contractele publice în doar 9 luni din vara lui 2009. În asocierea liderului MBS, firma cu sediul social într-un apartament din Turda, mai apar Arcadia Engineering şi Energo SA.
Legături bolnăvicioase
Nu e vorba de un triunghi amoros din scenariul filmului cu titlu omonim al lui Tudor Giurgiu. Ci doar despre un mariaj dintre MBS Group şi Arcadia, cu administratorii Szilagyi şi Florin Nistor în prim-plan. Szilagyi are controlul direct asupra 7 societăţi, la 4 dintre ele fiind desemnat administrator. În centrul operaţiunii e aşezat MBS Group. De aici încep alte ramificaţii, care duc, într-un final, la Arcadia. În fapt, cele două entităţi deţin controlul asupra 3 societăţi, ASM Leader Contractor SRL, Transrom SRL şi indirect la Steel Clading System SRL. "O tactică des uzitată pentru a pierde urma unor acţionari, prin interfaţa unor societăţi", descriu cunoscătorii tactica. Deconspirat în scandalul "Patinoarul", Szilagyi a dispărut din prim-planul investiţiilor publice, iar la înaintare a fost împinsă Arcadia.
Fraţi pe viaţă
A patra firma care le-a legat destinele lui Szilagyi şi Nistor e Total Estate Group SRL, o firmă de dezvoltare şi promovare imobiliară. Oficial, MBS-ul consilierului PD-L a dispărut pe 7 septembrie 2010 dintre asociaţi, după anunţul publicat în Monitorul Oficial prin care Szilagyi ceda partea de 50% către Arcadia, fiindu-i revocată calitatea de administrator.
Dovada "căsătoriei" dintre cei doi a fost făcută publică pe finele lunii noiembrie. Pe 23 noiembrie 2011, MBS Group a garantat cu întreg patrimoniul, prezent şi viitor, inclusiv cu veniturile din orice activitate, un contract de credit, nr. 126/15.05.2008, în valoare de 2,3 milioane de euro!!!, acordat de ATE Bank România SA Sucursala Griviţa către, aţi ghicit, nu e secret, Total Estate Group, unde singurul acţionar a rămas Arcadia Engineering.
Ce deţine Szilagyi ca avere în 2011
- 3 apartamente, 2 în Bucureşti şi unu în Turda
- casă de vacanţă la Muntele Băişorii (Cluj) şi teren intravilan de 250 mp
- teren agricol în Turda de 3.350 mp
- un salariu anual de la MBS de 24.000 de lei
- dividende de la MBS Group obţinute în 2011 de 381.772 de lei
- indemnizaţie anuală de consilier local la Turda de 5.008 lei
Supliment cu dedicaţie şi de la CJ Cluj
MBS Group a solicitat pe 29 noiembrie 2011 o linie de credit nerevocabilă către CEC Bank de 4,4 milioane de lei, garantînd cu creanţele viitoare dintr-un acord de garantare încheiat cu Consiliul Judeţean Cluj, care i-a atribuit un contract de reabilitare a drumului judeţean Răchiţele- IC Ponor, în valoare de 8 milioane de euro. În 2010, MBS a notificat CJ Cluj că nu mai poate înainta cu lucrările pentru că în proiectul iniţial nu au fost bugetate podurile şi podeţele. Lucrările suplimentare solicitate de MBS s-au ridicat la 3,815 milioane euro şi aprobate de CJ în luna septembrie. Finanţarea proiectului s-a făcut de la Fondul European de Dezvoltare Regională (85%), bugetul MinisteruluI Dezvoltării (13%) şi bugetul CJ Cluj (2%). Coincidenţa face ca soţia lui Szilagyi, Natalia, să fie angajată chiar în ministerul Elenei Udrea ca expert evaluare-examinare la Direcţia de Monitorizare Proiecte.
Relaţii şi cu Romstrade
MBS nu e singura legătură a Arcadiei cu băieţii deştepţi din jurul actualei puteri. Pe 17 noiembrie, Arcadia a intrat în asociere cu Romstrade, firma omului de afaceri Nelu Iordache, pentru a crea o nouă societate Romstrade Proiect Otp, al cărei obiect principal de activitate este de lucrări de construcţie a drumurilor, căilor ferate şi autostrăzilor, firma avînd sediul social în Adunaţii-Copăceni. Averea lui Iordache e cifrată de "Forbes" la 200 milioane de euro, majoritatea banilor fiind dobînditi în urma unor contracte cu statul român.
{{text}}