Handbal

Acuzaţi de complot » Oficialii de la Oltchim au primit mesaje de ameninţare de la Gheorghe Tadici

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 02 februarie 2012

Oficialii formaţiei Oltchim au declarat că au primit sms-uri în noaptea precedentă, de la antrenorul echipei HC Zalău, Gheorghe Tadici, care le reproşa că s-ar fi implicat în meciul pierdut de ardelence, cu o zi înainte, cu Dunărea Brăila (24-25).

"Azi-noapte, la ora 01:57, am primit un sms, semnat Gheorghe Tadici, în care eram acuzaţi că am avea ceva de-a face cu meciul pierdut de echipa lui, miercuri seara, cu Dunărea Brăila. Am verificat numărul de telefon, era al lui, mai mult, l-am sunat şi am încercat să-i spun că nu avem niciun amestec, dar nu s-a putut vorbi cu el. O ţinea una şi bună că noi am fi implicaţi. L-am atenţionat că vom face public mesajul, a spus că nu-i pasă. Ce interes ar putea avea Oltchim să facă aşa ceva, cînd în clasament avem 5 puncte în plus şi un meci mai puţin disputat? Oltchim nu se implică în astfel de lucruri", a declarat preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, potrivit mediafax.

Oficialul vîlcean a furnizat şi textul sms-ului primit de la Gheorghe Tadici: "Mulţumit de comanda rezolvată de prostituatul directoraş de la oltchim, de valoare 0? Ruşine tuturor celor implicaţi, cu otto p în prim-plan. Aşa să vă ajute D-zeu în viaţă", care a fost semnat Gheorge Tadici şi trimis lui Petre Berbecaru, vicepreşedintelui Andrei Luca, dar şi finanţatorului Constantin Roibu.

Potrivit declaraţiilor lui Petre Berbecaru, antrenorul de la HC Zalău îl vizează în sms pe unul dintre cei doi arbitri ai partidei, Mihnea Iordache, care este şi soţul fostei jucătoare vîlcene Diana Meiroşu, sora Adinei Meiroşu, din lotul campioanei. De asemenea, "otto p", este Otto Pripas, care face parte din Comisia Centrală a Arbitrilor, fiind acuzat de Gheorghe Tadici că i-ar fi delegat pe cei doi arbitri vîlceni.

Arbitrii vîlceni Marius Dănuleţ şi Mihnea Iordache au condus meciul de miercuri, din cadrul etapei a 13-a a Ligii Naţionale, dintre HC Zalău şi Dunărea Brăila, pierdut de gazde, cu 24-25 (13-14).  Antrenorul Gheorghe Tadici nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei ştiri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.