Gol, driblinguri ameţitoare şi multă, multă determinare. Cam aşa s-a prezentat căpitanul Barcelonei, Carles Puyol aseară. Mai întîi, fundaşul a ţinut să liniştească apele în tabăra sa şi a restabilit egalitatea într-un moment dificil, în care Valencia conducea cu 1-0.
Apoi, a trecut la fineţuri şi a ţinut să le arate mai tinerilor săi colegi şi celor care spun că nu e tehnic că ştie cu mingea. Şi a reuşit două superfaze la aceeaşi acţiune.
Să mai zică cineva că jucătorii de peste 30 de ani ar trebui să se gîndească să pună ghetele în cui.
Vezi, mai jos, golul lui Puyol
şi faza care i-a lăsat pe toţi
cu gura căscată!
Formaţia catalană nu a reuşit să cîştige pe "Mestalla", scor 1-1, cu Valencia, dar a luat o opţiune serioasă la calificarea în semifinalele Cupei Regelui, graţie golului marcat de Carles Puyol.
{{text}}