Fotbal   •   Liga 1   •   TOP 10

GSP = CALITATE » Cele mai bune 10 articole ale zilei: Chivu, Duckadam, Dacia Duster, Djokovici

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 02 februarie 2012

De ce este Gazeta Sporturilor un produs de calitate? Pentru că furnizăm zilnic, în ediţia tipărită sau pe gsp.ro, zeci de articole scrise de cei mai buni jurnalişti de sport din România şi opinii ale celor mai apreciaţi editorialişti din presa sportivă.

Într-o lume apăsată de negativism, lucrurile cu adevărat valoroase pot părea surclasate de viteza în care se derulează sportul şi ştirile din actualitate. De aceea vom aduna într-un singur loc, în fiecare seară, cele mai bune articole din Gazetă şi de pe gsp.ro, articole care duc mai departe ideea de presă de calitate.

 

Iată cele mai bune 10 articole din Gazeta de azi:


 

1. Am încercat să facem ce n-a reuşit Barcelona într-o finală de Cupa Campionilor: să-l derutăm pe Duckadam! Dar eroul de la Sevilla este extrem de agil şi acum, la 52 de ani şi peste 100 de kilograme. Preşedintele de imagine al Stelei a acceptat un interviu relaxant, provocător şi amuzant, iar răspunsurile lui sînt de-a dreptul savuroase!

CITEŞTE AICI un altfel de interviu cu Duckadam.

 

2. Azi se decide dacă Chivu rămîne la Internazionale Milano. Ce vrea Moratti, ce vrea românul? Ziaristul Dominique Antognoni transmite din Milano pentru cititorii Gazetei Sporturilor o corespondenţă plină de amănunte din culise. 

CITEŞTE AICI mesajul lui Moratti pentru Chivu


 

3. Clientul care a făcut patinoarul de la Braşov se întoarce în bazinul de înot de la Braşov! Gazeta a documentat îndelung legăturile dintre companii şi publică organigrama intereselor de afaceri, organigramă în fruntea căreia stă Gabriel Szilagyi, patronul MBS Group. El a ieşit pe uşa din dos la patinoar şi se întoarce la alte investiţii publice, sub camuflajul unui hăţiş de firme!

CITEŞTE AICI o investigaţie marca GSP, semnată de Radu Bichiş

 

4. Probleme pentru Duster! Modelul produs de Dacia a obţinut cel mai mic punctaj dintre cele 53 de maşini care au trecut în 2011 prin testele Euro NCAP.

CITEŞTE AICI care sînt capitolele la care Duster-ul e deficitar

 

5. Egiptul s-a întors pe ecranul televiziunilor din toată lumea după ce miercuri noapte au murit 79 de oameni şi 1.000 au fost răniţi cînd suporterii rivali s-au încăierat la meciul de campionat dintre Al Masri şi Al Ahli. La final, galeria gazdelor din Port Said a atacat echipa adversă şi pe susţinătorii sosiţi din Cairo.

CITEŞTE AICI editorialul lui Cătălin Tolontan, "Fotbalul ca pretext al morţii"






6. "O finală care se termină cu Djokovici sîngerînd prin pantofi şi cu Nadal destructurat nervos şterge orice referinţă la sport ca distracţie. Corectitudinea politică e pe cale să anihileze măreţia simplă a sportului". Traian Ungureanu scrie un editorial care stîrneşte polemici, un editorial despre intrarea brutală a sponsorilor în viaţa sportivilor. 

CITEŞTE-L AICI PE TRU

 

7. Rămînem la tenis şi la sacrificii. Şi aflăm cum o copilă de 13 ani se antrenează şi 8 ore pe zi! Românca Jaqueline Adina Cristian este numărul 1 european la Under14. 

CITEŞTE AICI cum îşi povesteşte ea pasiunea: "Asta e joaca mea, tenisul!"

 

8. Peste două săptămîni începe Europa League, la final de februarie se dă startul în Liga 1. Cum stau echipele care atrag cei mai mulţi fani în România? 

CITEŞTE AICI o analiză despre punctele slabe şi punctele forte ale celor de la Steaua, Dinamo şi Rapid



9. În ultimii 50 de ani, cei mai mari pugilişti ai lumii au trecut şi prin mîinile lui Angelo Dundee. Antrenorul care l-a descoperit pe Ali a murit miercuri noapte, la 90 de ani.

CITEŞTE AICI editorialul Oanei Duşmănescu despre "creatorul de magnifici"

 

10. Chiricheş este depozitarul multor speranţe. Ale lui, ale fanilor stelişti, dar şi ale celor care suspină pentru naţională. Puştiul abia transfer de Steaua povesteşte prin ce încercări a trecut şi ce vrea de la cariera lui.

CITEŞTE AICI destăinuirile lui Chiricheş

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.