Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Poezie pentru Hîldan » "Unicul căpitan" ar fi împlinit astăzi 36 de ani

Cătălin a dispărut în urmă cu peste 11 ani ani. Parcă a trecut o eternitate

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 03 februarie 2012

Aniversare tristă pentru fotbalul românesc. Dacă ar fi trăit, Cătălin Hîldan ar fi împlinit azi 36 de ani. Supranumit de fanii alb-roşii "Unicul Căpitan" pentru devotamentul său, Cătălin a decedat în urmă cu 12 ani, pe 5 octombrie 2000, în timpul unui amical disputat în Olteniţa.



Fostul căpitan al lui Dinamo a suferit un accident vascular cerebral în timpul unui amical Ş.N. Olteniţa - Dinamo. Hîldan s-a prăbuşit pe teren şi nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare efectuate la medicul echipei de atunci, Mircea Lucaciu. Cu o săptămînă înainte, Hîldan efectuase un control medical la o clinică particulară în urma căruia fusese declarat sănătos. De altfel, nici la controalele periodice pe care le-a efectuat la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Bucureşti nu i s-a descoperit vreo problemă.



În memoria sa una dintre peluzele stadionului Dinamo a primit denumirea de Peluza Cătălin Hîldan, iar tricoul cu numărul 11 a fost retras pentru totdeauna.



Un fan dinamovist, Den Denuleţ, a scris o poezie dedicată fostului jucător pe care a trimis-o la Radio GSP:

La moartea ta, Căpitane

Dinamoviştii, toţi, s-au întristat

Pentru că tu ai fost, Hîldane

Un jucător adevarat!

Se implinesc atîţia ani de suferinţă

Atîţia ani de dor

Mereu, tu ne purtai spre biruinţă

Erai un mare jucător.

Trec anii peste noi şi îmbătrînim pe zi ce trece

Şi-n fiecare an vom merge, la mormîntul trist şi rece

Dinamo este-n mine, Dinamo este-n voi

Unicul Căpitan, mereu vei fi cu noi!

Odihneşte-te în pace, înger dinamovist!



Cătălin Hîldan a început să joace fotbal la vîrsta de 10 ani la grupele de copii şi juniori ale clubului Dinamo. Primul său antrenor a fost Ionuţ Chirilă, iar sub comanda acestuia a cîştigat titlurile naţionale la toate categoriile de vîrstă: pitici, cadeţi, juniori, mai puţin la juniori republicani.



Fotbalistul a debutat la 18 ani în Divizia A, pe 2 octombrie 1994, într-o partidă împotriva rivalilor de la Steaua (Steaua-Dinamo 2-0), apoi a fost împrumutat la FC Tîrgovişte, unde a reuşit două promovări consecutive din C în B şi din B în A. Cel care l-a readus la Dinamo a fost Cornel Dinu, în Ştefan cel Mare reuşind să cîştige un titlu de campion (1999/2000) şi o Cupă a României (2000). Fotbalistul a strîns în cariera sa 131 de partide şi 6 goluri în Divizia A, 5 meciuri şi un gol pentru echipa naţională.







Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.